Stăteau la marginea câmpiei crăpate de arşiţă. Afurisitele de muşuroaie duhneau ca dracu’. În afara lor, nicio vietate nu anima nesfârşirea de cenuşă radioactivă. Până şi costumele lor de protecţie argintii sclipeau anorganic sub soarele însângerat. Undeva, în zare, se profila ca decupat conturul Oraşului. Paralelipipedele surpate expuneau vederii găuri negre ce se holbau orb spre lumea colorată vesel a Câmpiei. Monoliţii cenuşii erau, de altfel, singurul lucru monocrom pe câmpul multicolor de pulbere.