În vastitatea Multiversului, MaRa și CosTelor ajunseseră să stăpânească arta Creației Dinamice. Sub îndrumarea Cântecului Singuralităților, ei supravegheau nașterea și destrămarea realităților, asigurându-se că fiecare colaps aducea cu sine un nou început. Însă, deși echilibrul părea stabil, un freamăt subtil începea să perturbe armonia pe care o construiseră cu atât de mult efort.

În timp ce ajusta vibrațiile stringurilor unei realități aflate în tranziție, MaRa simți pentru prima dată o anomalie. Era o disonanță subtilă, aproape imperceptibilă, dar suficient de persistentă încât să o facă să-și ridice privirea din calculatoare. CosTelor, aflat în apropiere, îi simți neliniștea.

„Simți asta?” întrebă el, ajustând și el frecvențele stringurilor. „Este ca un ecou al unei energii străine.”

MaRa încuviință. „Este diferit de orice fluctuație de haos sau ordine pe care am întâlnit-o până acum. E ca și cum ceva, sau cineva, interferează cu Cântecul Singuralităților.”

CosTelor se apropie, fixându-și privirea pe hărțile stringurilor care acum afișau o perturbare ciudată. „Pare să vină dintr-un loc care nu este conectat la nicio singularitate. Dar asta nu ar trebui să fie posibil. Singuralitățile sunt punctele de tranziție între toate realitățile.”

Pe măsură ce studiau fenomenul, vibrațiile stringurilor deveneau tot mai neregulate. Era clar că cineva sau ceva începea să manipuleze fluxul cosmic, iar acest lucru afecta întregul echilibru pe care îl vegheau.

MaRa simți cum o tensiune nevăzută se acumulase în adâncurile Multiversului, ca o forță care începuse să se miște dincolo de percepția lor. „Cred că ne confruntăm cu o amenințare care a rămas ascunsă până acum,” spuse ea. „Un mecanism care sfidează Creația Dinamică, o forță care nu urmează ciclurile noastre de colaps și renaștere.”

CosTelor începu să înțeleagă magnitudinea problemei. „Dacă această forță poate perturba Cântecul, atunci ne poate destabiliza întregul sistem. Poate să aducă realitățile într-o stare de stagnare absolută sau de colaps fără renaștere.”

„Trebuie să aflăm de unde provine,” adăugă MaRa. „Această energie nu poate fi lăsată să-și continue expansiunea. Să o găsim și să o oprim.”

* * *

MaRa și CosTelor porniră într-o călătorie prin dimensiuni necunoscute, urmărind disonanțele care reverberau prin structura Multiversului. Fiecare realitate prin care treceau părea să fie afectată într-o anumită măsură de această perturbare. Ordinea și haosul, deși încă prezente, erau tulburate de o forță care părea să destabilizeze însăși țesătura existenței.

În cele din urmă, ajunseră la o zonă complet necunoscută, o regiune a Multiversului care nu figura pe niciuna dintre hărțile lor. Aici, realitatea părea să fie într-o stare ciudată de nemișcare, ca și cum timpul și spațiul însuși ar fi fost înghețate.

„Aceasta este sursa,” spuse MaRa, cu o voce aproape șoptită. „Dar nu înțeleg ce este.”

În fața lor, o vastă entitate prindea formă din umbre și lumină. Spre deosebire de alte entități cosmice cu care se confruntaseră, aceasta nu avea o formă definită. Părea să fie o energie pură, dar lipsită de dinamismul pe care îl aveau celelalte forțe ale Multiversului.

„Sunt Umbra Eternului Flux,” răsună o voce profundă și rece, care părea să vină din toate direcțiile în același timp. „Eu sunt stagnarea, sfârșitul oricărei tranziții. Eu sunt răspunsul final al Creației și Distrugerii.”

MaRa simți un fior rece. „Ce ești tu cu adevărat? Cum ai putut rămâne ascuns atât de mult timp?”

Umbra Eternului Flux își schimbă forma, devenind o prezență aproape palpabilă. „Am existat dintotdeauna, ca o parte uitată a ciclului. În timp ce voi ați urmărit Creația și Distrugerea, eu am rămas ascuns în adâncuri, așteptând momentul în care acest ciclu avea să se destrame. Voi ați accelerat procesul prin aducerea haosului în ordine. Ați creat o deschidere, iar eu am ieșit la suprafață.”

CosTelor făcu un pas înainte. „Așadar, vrei să pui capăt ciclului? Vrei să oprești totul în nemișcare?”

„Exact,” răspunse Umbra, cu o răceală calculată. „De ce ar trebui ca realitatea să fie într-un dans nesfârșit de creație și disoluție? La ce bun să continui când totul se prăbușește și renaște la nesfârșit? Eu sunt soluția finală. Înghețul total. Timpul și spațiul, stringurile și conștiințele — toate se vor opri.”

MaRa înțelese că această entitate era mult mai periculoasă decât orice haos sau anomalie cu care se confruntaseră până acum. „Dacă pui capăt întregului ciclu, nimic nu va mai evolua. Totul va deveni un vid, o stagnare eternă.”

„Exact,” repetă Umbra. „Și acesta este scopul meu.”

MaRa și CosTelor simțeau tensiunea crescândă în aer. Cântecul Singuralităților era tot mai slab, sufocat de prezența acestei entități care se hrănea cu starea de nemișcare. Dacă nu acționau rapid, întreaga structură dinamică a Multiversului ar putea să fie înghețată pentru totdeauna.

„Trebuie să facem ceva,” spuse MaRa, cu o voce plină de urgență. „Dacă această entitate își îndeplinește scopul, va pune capăt oricărei forme de evoluție.”

CosTelor aprobă, dar știa că nu puteau înfrunta Umbra Eternului Flux folosind forța brută. Aceasta nu era o entitate care putea fi distrusă prin manipularea simplă a stringurilor sau a legilor universale. Era o forță primordială care cerea o înțelegere profundă a echilibrului dintre stagnare și dinamism.

„Trebuie să găsim o modalitate de a reactiva fluxul,” spuse el. „Dar cum?”

MaRa închise ochii, conectându-se adânc la vibrațiile Multiversului. „Singuralitățile,” murmură ea. „Ele sunt cheia. Ele sunt punctele de tranziție, locurile unde totul se schimbă și renaște. Dacă putem canaliza energia unei singuralități suficient de puternice, o putem folosi pentru a întrerupe această stagnare.”

În acea clipă, CosTelor simți un val de speranță. Dacă ar putea să declanșeze o singularitate controlată, ar putea rupe influența Umbrei Eternului Flux. Împreună, canalizară energia din stringurile aflate în apropiere, creând un punct de tensiune maximă în țesătura realității.

Umbra Eternului Flux își dădu seama de intențiile lor și începu să își intensifice prezența, încercând să sufoce fluxul de energie. Dar era prea târziu.

„Acum!” strigă MaRa, activând singularitatea.

O explozie de lumină și energie sfâșie realitatea în jurul lor. Fluxul cosmic, odată blocat, fu eliberat brusc, iar Umbra Eternului Flux fu prinsă în curgerea nestăvilită a renașterii și destrămării. Cântecul Singuralităților reveni, mai puternic decât înainte, curgând din nou prin Multivers.

Umbra, slăbită și forțată să se retragă, șopti pentru ultima oară: „Nu v-ați eliberat complet. Eu sunt veșnic. Voi reveni.”

MaRa și CosTelor rămaseră în liniștea cosmică, conștienți că războiul nu se terminase. Însă, pentru moment, fluxul era din nou liber. Echilibrul Creației Dinamice era salvat, dar știau că Umbra avea să revină, căci era o parte inevitabilă a ciclului — un memento că fiecare colaps aducea cu sine nu doar renașterea, ci și amenințarea stagnării.

„Trebuie să fim pregătiți,” spuse MaRa, cu o privire hotărâtă. „Următoarea dată când va reveni, vom fi gata.”

Iar astfel, ei își reluară rolurile de Gardieni, supraveghind Multiversul cu o vigilență și mai mare, conștienți că echilibrul lor fragil putea fi perturbat oricând de forțele ascunse din umbra existenței.

Explora más… El Fuego de los Inmortales