Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.

탐험가를 위한 환상적인 밤: "지평선 너머"

부쿠레슈티 시 청소년 재단(FTMB) 총회 산하 회원 조직인 과학, 예지력, 창의성 및 허구 센터(StrING Center)는 2024년 5월 10일 금요일 FTMB 본부에서 " 탐험가를 위한 환상적인 밤(A FANTASTIC NIGHT FOR EXPLORERS)",

자세히 알아보기

2023년 신입회원 문자열 초대

스트링 센터 – 1987 과학, 예측, 창의성 및 허구 센터는 1987년 10월 3일 부카레스트 폴리테니카 대학교 에너지 학부에 설립되었으며 1990년 10월 6일 법인격을 취득하여 36년 동안 지속적인 활동을 수행했습니다. 연령.

자세히 알아보기

100주년 스트링

String 선집은 판타지에서 SF까지 다양한 작가의 다양한 텍스트를 담고 있습니다. 80년대 글을 쓰고 출판했던 작가들(Mihai Grămescu, Aurel Cărăşel 등)이 대대로 전하는 메시지인데,

자세히 알아보기

스트링 매거진

String a fost revistă de ştiinţă şi science-fiction editată în România. Primele două numere au fost editate de Editura Baricada, următoarele de Editura Tornada în colaborare cu Editura Ecce Homo. Redactor şef a fost doamna Mihaela Muraru-Mândrea. Colaboratori şi membri ai colectivului de

자세히 알아보기

전화 및 이메일

E-mail: 전화: +4031.4028657

자세히 알아보기