Kategorie: Generația următoare
Anomalie
N-am făcut rău nimănui până acum. Și nici nu știu dacă sunt în stare. O să aflu. Totul a început de la un copil. Cine mai face copii azi? Bani de consultații, ecografii, bani pentru medici, asistente, bani pentru suplimente nutritive cu nume
Mehr lesenIch, der im Spiegel
Un om care a trăit toată viața în decădere și ignoranță, purtat mereu ca o frunză în bătaia vântului, se va agăța de orice iluzie, își va face tot felul de scenarii nerealiste că va ieși din situația mizerabilă în care se află.
Mehr lesenDer Mitternachtslord
Un foșnet mă trezise dintr-un vis aiurit, în care trei canibali îmi cruțaseră viața, cerându-mi în schimb să le fredonez o baladă pe care o cântam când eram mai mic. Ochii mă usturau de la atâta beznă. Somnul mă părăsise definitiv, dar încă
Mehr lesenDie Kreaturen der letzten Nacht
Noaptea… Noaptea îl bântuise pe Andrei Iorga ca o iubită neliniștită, ruinată de gelozie, o amantă ce te trage în ghearele ei și-ar vrea să nu-ți mai dea drumul vreodată, sugrumându-te cu posesivitatea dragostei sale. Tot așa și visul, un amalgam de imagini
Mehr lesen