primaraj

Curge dintr-un ochi gigantic,
lacrima de început,
La fantoma universo mensogas
stins în transparență,
la globforma formo falas
tra desegnita spaco
de infera pensado
a pătrunderii în esență.

MI DEKRETIZOS

Mi estis preter imago.

Novaj formoj
sub iluminarea
aceluiași spectru,
ili kolektis nin unu en la alian.

Mi postlasis ĝin
la vero ĝis tiam;
la betono ne plu restadis ĉe ni
și astfel
dimensiunea dispărea
lăsându-ne,
Cutreietorii veșniciei.

ŜARĜO

Ni estis sklavoj de la nevidebla harmonio.

Înveșmântați în lumină
căram în litiere de aur,
oglinda cu nesfârșite fețe,
cunoașterea tuturor lumilor,
și golul trecerii
dintr-o parte în alta.

Poverile
ne-aplecau
preter la rando de la tempo.

EKSKUGO

Moto:
„Un filosof a spus astfel: cuget, deci exist.
Ĉu sekvas, ke mi ekzistas, ĉar mi pensas?
Filosoful habar n-avea prin urmare ce e viața și ce e neviața.
Pot să spun: cuget deci nu exist. Sau altfel: exist nu exist, eu tot cuget.”
Victor Kernbach (Vacanțele secrete)

Știam că ești pe acest câmp
înflorit de ochiul tău,
demon întors din podișul misterelor,
banite en la fluo de la tempo
asemeni unui fulger într-o
mare de plasmă.

Știam că exiști dincolo de formă
en la fasko de ondoj
magie lumigitaj de la gerbiloj de la spektro
aruncat peste ființa lumii
abstractă, atrăgătoare,
înrobitoare.

Știam c-o să te întâlnesc
odată cu mitul călătorului,
eu, trecătoarea prin formă,
prin spațiile, lumile dintotdeauna
a acestei deveniri continue
colorate și triste.

Știam mereu că exiști
dincolo de aparența pustie
prin care călătoream singură,
aidoma luminii,
revărsate peste tot ce poate fi,
super ĉio, kio estis, super ĉio, kio estas.

DISPĂRUŢI CONCOMITENT

Aproape transparenți
sub elektita lumo
treceam legați unul de altul
cu nesfârșite fire.

Ochii întorși în noi
ili travagis la karnan kosmon.

Malamo al eksteruloj
ĝi ne atingis ĉi tien
iar liniștea era deplină.
Sângele nostru,
clorofilă răsturnată în roșu
purta seva pământului prin noi,
Cutreierătorii Spațiului.

Veșniciile ne cereau.

Am fi vrut să zăbovim,
ni volis lasi markon.

Veșniciile ne cereau.

Almenaŭ ni iru kune.

MI PROVIS SKON

Erai dincolo
de verdele transparent.
Mi-am trecut ochii
prin cerc
și te-am întâlnit.
Gata să nu te cunosc
cu acest trup.
Târziu am știut că ești tu.
Bogățiile
erau la noi pe din două.
Trebuiau inventariate
și în timpul acesta
aveam misiunea
de a ne divide
și a studia
sub formă de populație
ĉi tiu areo.

Eram înzestrați
cu atracție
dar greșisem timpul
cu foarte puțin,
pensante, ke ni renkontis
ie en la pasinteco.

KOMPRENO

Argila poentaro monitoro
te găsisem într-o parte a planetei.

tra via buŝo
praful devenea
antigravitațional
puŝita de viaj pulmoj
spre aerul ars
de elemente necunoscute.
Mi estis trovinta vin
chiar dacă-mi pierdusem ochii
în valea secată.
Spațiul pur ne permitea întâlnirea oricând.

Gândurile mele și
gândurile tale
ili fariĝis batita tapiŝo
trans la seka valponto.

La oro, la ekbriloj
luminau întâlnirea aceasta și
se ni estus streĉaj
materia în pași,
ni estus tretantaj peze
peste covorul țesut
de gândurile noastre și
așternut peste puntea din valea secată.

SUB TIU ĈI LUDO

La aero estis tro malmulte por ni.

Pedeapsa în care eram prinși
ne fusese dată pe viață.
Hârtii de grațiere nu puteam face
nervii mâinilor ar fi murit,
sub acest joc
în care
se topeau și trupurile noastre.

La kunveno ne estis donita
en la loko kie mi povis penetri
sen korpoj.

Contopirea noastră
va fi triumfală.

Veșnic amestecați într-alții
ni povas esti kune

Am fi vrut dimensiunea aici,
în timpul acesta să fie,
în locul acestei planete,
en viando kun ĉi tiu strukturo.

LA MORTO DE LA LUMO

Mi mortas.
Mi enterigas min sub via palpebro
en la plej malgaja tombo
kio iam estis en la mondo.

Iar Dumnezeu va ști
ke lia Universo
cu-alaiul de lumină și iubire,
s-a prăbușit, captiv în veci,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

Mă sting în ochiul tău,
ca să renasc un foc pustiitor,
când pleoapa-ți vei deschide.

Iar Dumnezeu va ști
că s-a pierdut pe Sine
și strălucirea Sa,
când m-a lăsat să mor,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

Trec în neant,
estante via flama rigardo
kio-provante bruligi la mondon.

Iar Dumnezeu va ști
ke mi, Lia Lumo
Mi fariĝis fajro
pierzându-mi nemurirea,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

RESORBIRE

La planedo malrapide glutas min
kaj arĝentajn bekojn
în jur îmi țin feștile.

La malluma sfero
resorbiĝas en la intestoj
la plagoj en mi.

Încerc să mai rămân,
por povi pensi pri vi
kiam mi havos mortan korpon
când voi trăi prin sânge,
imagi
ke ni estas alia ondo
să uit de carne-mi moale
de fekunda stigmo.

La planedo malrapide glutas min.

La 10 poemoj ĉi tie prezentitaj estas parto de la volumo La loĝejo de la avataroj (Editura TORNADA, 2014) Gravaj partoj de ĉi tiu volumo devenas el mia literatura pasinteco. Mi iam provis eldoni miajn poemojn en volumoj. Kvankam ili estis aprezataj, eĉ laŭditaj — kaj mi donas kiel ekzemplon la praktikon de universitata profesoro Marioara GODEANU, unu el la plej gravaj esploristoj pri la fako de biologio en nia lando, kiu komencis kaj finis ŝiajn klasojn per miaj poemoj — mi ne faris. sukcesi antaŭ 1989. Ĉio, kion mi povis fari, estis publikigi serion da plakedoj en la revuo Luceafărul (komencante de 1983), danke al mia anima frato, la poeto kaj majstro Cezar IVĂNESCU kaj lia kreaĵo, Cenaclul Numime Poetului, de kiu mi estas. membro iama.

Kial ĉi tio okazis?

Ĉar mi ne verkis poezion "por la lando kaj la reĝimo", laŭ kelkaj redaktoroj. La revolucio de 1989 trovis min kun la poemaro Tornado-ludo preta. Mi havis rekomendojn de la sekretario de la Literatura Cenaklo "George Călinescu" de la Rumana Akademio, la verkisto Ion Potopin, al la eldonejo Cartea Românească, de la sekretario de la Verkista Unio, Ion Hobana, kaj la eldonejo Albatros prepariĝis. eldoni SF-antologion, en kiu ĝi publikigos parton de mia volumo. Unu el la tieaj redaktoroj rakontis al mi, ke mia poezio estas speciala, ke ĝi malsimilas al iu ajn alia stilo de poezio, kaj ke la sola solvo estus konsenti publikigi sub la SF-etikedo.

Este adevărat că eu înființasem în anul 1987, în Institutul Politehnic București, Cenaclul StrING, în care activa un grup de dialog filozofic, științific și literar cu tendințe SF. Dorința de a crea un ideal din „cunoaștere” și de a încerca „o renaștere culturală” a constituit pentru grup sensul înființării cenaclului, pe care l-am numit StrING după „Teoria stringurilor” (teoria corzilor), fiind noi fascinați de posibilitățile acestei teorii de a considera că Universul ar avea zece sau douăzeci și șase de dimensiuni și că „totul” ar fi „vibrație”. În cadrul secției literare a cenaclului se citeau şi se criticau lucrările create de „stringiști”, multe dintre ele elaborate sub impresia întâlnirilor științifice anterioare. Printre participanții obișnuiți se găseau scriitorii Ion Hobana, Romulus Bărbulescu şi George Anania, Mihai Grămescu, profesorul Dolphi Drimer, fizicianul Mircea Rusu, cercetătorul Florin Munteanu, studenți de la filologie sau de la alte facultăți bucureștene.

Revoluția a găsit cenaclul punându-şi problema publicării lucrărilor sale, drept care, în vara lui 1990, am reușit să tipăresc primul număr al revistei STRING — revistă de știință prospectivă și science-fiction, care până în anul 2000 a ajuns la numărul douăzeci. Toată această activitate, împreună cu participările mele la întâlnirile Grupului de studii interdisciplinare al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române, condus de academicianul Mihai Drăgănescu, cu experiențele și discuțiile cu Marioara Godeanu sau cu mulți alți oameni de știință, scriitori sau filosofi, au reprezentat izvoarele poeziei mele.

Am debutat la invitația scriitorului Adrian Rogoz, pe 22 martie 1987, într-o ședință a Cenaclului Uniunii Scriitorilor și tot în aceeași primăvară am obținut și un premiu literar în cadrul Festivalului LUCIAN BLAGA, organizat în orașul Sebeș. În toamna aceluiași an, la Consfătuirea națională a cenaclurilor de anticipație, Craiova, am obținut premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor și revista Ramuri și mențiune pentru artă plastică. Dar marele câștig al participării mele la această consfătuire a fost întâlnirea cu scriitorul Victor Kernbach, unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea și împreună cu care hotărâsem să-l vizităm pe Constantin NOICA. Acest lucru nu s-a mai întâmplat… în ziua în care ar fi trebuit să plecăm spre Sibiu, 4 decembrie 1987, Noica a plecat la Universul Etern.

Post la revolucio mi eldonis poeziolibron en la angla, The Fall in Form (1993), kaj plurajn broŝurojn en la franca kaj la germana (1992). Mi publikigis en String, Quasar, Eucronia, ktp. Nun ni havas retejojn: Agonia, Centrul String, Fejsbuko... Mi publikigis du volumojn de poezio: La loĝejo de la avataroj (Eldonejo TORNADA, 2014) kaj HOBIoj (Eldonejo TORNADA, 2015). Mi preparas la volumon Man en mano kun Persefono.