primaraj

Curge dintr-un ochi gigantic,
lacrima de început,
La fantoma universo mensogas
stins în transparență,
la globforma formo falas
tra desegnita spaco
de infera pensado
a pătrunderii în esență.

MI DEKRETIZOS

Mi estis preter imago.

Novaj formoj
Sub la iluminiĝo
aceluiași spectru,
ili kolektis nin unu en la alian.

Mi postlasis ĝin
la vero ĝis tiam;
la betono ne plu restadis ĉe ni
Kaj tiel
La grandeco malaperis
lăsându-ne,
Cutreietorii veșniciei.

ŜARĜO

Ni estis sklavoj de la nevidebla harmonio.

Vestiĝu en lumo
căram în litiere de aur,
oglinda cu nesfârșite fețe,
cunoașterea tuturor lumilor,
kaj la celo de la pasejo
dintr-o parte în alta.

ŝarĝoj
ili plaĉis
preter la rando de la tempo.

EKSKUGO

Moto:
„Un filosof a spus astfel: cuget, deci exist.
Ĉu sekvas, ke mi ekzistas, ĉar mi pensas?
Filosoful habar n-avea prin urmare ce e viața și ce e neviața.
Pot să spun: cuget deci nu exist. Sau altfel: exist nu exist, eu tot cuget.”
Victor Kernbach (Sekretaj Ferioj)

Mi sciis, ke vi estas sur ĉi tiu kampo
înflorit de ochiul tău,
demon întors din podișul misterelor,
banite en la fluo de la tempo
kiel fulmo
mare de plasmă.

Mi sciis, ke vi ekzistas preter formo
en la fasko de ondoj
magie lumigitaj de la gerbiloj de la spektro
ĵetita super la estaĵo de la mondo
abstractă, atrăgătoare,
înrobitoare.

Mi sciis, ke mi renkontos vin
odată cu mitul călătorului,
eu, trecătoarea prin formă,
prin spațiile, lumile dintotdeauna
de ĉi tiu kontinua iĝo
colorate și triste.

Mi ĉiam sciis, ke vi troigas
preter la dezerta aspekto
prin care călătoream singură,
aidoma luminii,
revărsate peste tot ce poate fi,
super ĉio, kio estis, super ĉio, kio estas.

Malaperas samtempe

Preskaŭ travidebla
sub elektita lumo
Mi pasis ligante unu al la alia
cu nesfârșite fire.

Okuloj tordis nin
ili travagis la karnan kosmon.

Malamo al eksteruloj
ĝi ne atingis ĉi tien
iar liniștea era deplină.
Sângele nostru,
Klorofilo renversita en ruĝo
purta seva pământului prin noi,
Cutreierătorii Spațiului.

Veșniciile ne cereau.

Am fi vrut să zăbovim,
ni volis lasi markon.

Veșniciile ne cereau.

Almenaŭ ni iru kune.

MI PROVIS SKON

Vi estis preter
de verdele transparent.
Mi preterpasis miajn okulojn
tra la rondo
și te-am întâlnit.
Preta ne koni vin
cu acest trup.
Târziu am știut că ești tu.
riĉaĵoj
erau la noi pe din două.
Ili devis esti inventaro
Kaj dum ĉi tiu tempo
Mi havis la mision
Dividu
kaj studu
en formo de loĝantaro
ĉi tiu areo.

Ni estis talentaj
kun altiro
Sed mi eraris tempon
cu foarte puțin,
pensante, ke ni renkontis
ie en la pasinteco.

KOMPRENO

Argila poentaro monitoro
te găsisem într-o parte a planetei.

tra via buŝo
La polvo fariĝis
Kontraŭ -gravitata
puŝita de viaj pulmoj
al la bruligita aero
de elemente necunoscute.
Mi estis trovinta vin
Kvankam mi perdis la okulojn
în valea secată.
Spațiul pur ne permitea întâlnirea oricând.

Miaj pensoj kaj
Viaj Pensoj
ili fariĝis batita tapiŝo
trans la seka valponto.

La oro, la ekbriloj
ekbruligis ĉi tiun kunvenon kaj
se ni estus streĉaj
materia în pași,
ni estus tretantaj peze
super la teksita tapiŝo
de niaj pensoj kaj
așternut peste puntea din valea secată.

SUB TIU ĈI LUDO

La aero estis tro malmulte por ni.

La puno, en kiu ni estis kaptitaj
ne fusese dată pe viață.
Pardonaj paperoj ne povis fari
nervii mâinilor ar fi murit,
Sub ĉi tiu ludo
en kiu
se topeau și trupurile noastre.

La kunveno ne estis donita
en la loko kie mi povis penetri
sen korpoj.

Nia kunfandiĝo
va fi triumfală.

Eterne miksita en aliaj
ni povas esti kune

Am fi vrut dimensiunea aici,
în timpul acesta să fie,
în locul acestei planete,
en viando kun ĉi tiu strukturo.

LA MORTO DE LA LUMO

Mi mortas.
Mi enterigas min sub via palpebro
en la plej malgaja tombo
kio iam estis en la mondo.

Kaj Dio scios
ke lia Universo
cu-alaiul de lumină și iubire,
s-a prăbușit, captiv în veci,
En la okulo de nomada princo
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

Mă sting în ochiul tău,
ca să renasc un foc pustiitor,
când pleoapa-ți vei deschide.

Kaj Dio scios
ke li perdis sin
și strălucirea Sa,
când m-a lăsat să mor,
En la okulo de nomada princo
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

Trec în neant,
estante via flama rigardo
kio-provante bruligi la mondon.

Kaj Dio scios
ke mi, Lia Lumo
Mi fariĝis fajro
pierzându-mi nemurirea,
En la okulo de nomada princo
trimis de umbra nopții să năruie Lumina.

RESORIE

La planedo malrapide glutas min
kaj arĝentajn bekojn
în jur îmi țin feștile.

La malluma sfero
resorbiĝas en la intestoj
la plagoj en mi.

Încerc să mai rămân,
por povi pensi pri vi
kiam mi havos mortan korpon
când voi trăi prin sânge,
imagi
ke ni estas alia ondo
Forgesi pri mia mola viando
de fekunda stigmo.

La planedo malrapide glutas min.

La 10 poemoj ĉi tie prezentitaj estas parto de la volumo La loĝejo de la avataroj (Editura TORNADA, 2014) Gravaj partoj de ĉi tiu volumo devenas el mia literatura pasinteco. Mi iam provis eldoni miajn poemojn en volumoj. Kvankam ili estis aprezataj, eĉ laŭditaj — kaj mi donas kiel ekzemplon la praktikon de universitata profesoro Marioara GODEANU, unu el la plej gravaj esploristoj pri la fako de biologio en nia lando, kiu komencis kaj finis ŝiajn klasojn per miaj poemoj — mi ne faris. sukcesi antaŭ 1989. Ĉio, kion mi povis fari, estis publikigi serion da plakedoj en la revuo Luceafărul (komencante de 1983), danke al mia anima frato, la poeto kaj majstro Cezar IVĂNESCU kaj lia kreaĵo, Cenaclul Numime Poetului, de kiu mi estas. membro iama.

Kial ĉi tio okazis?

Ĉar mi ne verkis poezion "por la lando kaj la reĝimo", laŭ kelkaj redaktoroj. La revolucio de 1989 trovis min kun la poemaro Tornado-ludo preta. Mi havis rekomendojn de la sekretario de la Literatura Cenaklo "George Călinescu" de la Rumana Akademio, la verkisto Ion Potopin, al la eldonejo Cartea Românească, de la sekretario de la Verkista Unio, Ion Hobana, kaj la eldonejo Albatros prepariĝis. eldoni SF-antologion, en kiu ĝi publikigos parton de mia volumo. Unu el la tieaj redaktoroj rakontis al mi, ke mia poezio estas speciala, ke ĝi malsimilas al iu ajn alia stilo de poezio, kaj ke la sola solvo estus konsenti publikigi sub la SF-etikedo.

Este adevărat că eu înființasem în anul 1987, în Institutul Politehnic București, Cenaclul StrING, în care activa un grup de dialog filozofic, științific și literar cu tendințe SF. Dorința de a crea un ideal din „cunoaștere” și de a încerca „o renaștere culturală” a constituit pentru grup sensul înființării cenaclului, pe care l-am numit StrING după „Teoria stringurilor” (teoria corzilor), fiind noi fascinați de posibilitățile acestei teorii de a considera că Universul ar avea zece sau douăzeci și șase de dimensiuni și că „totul” ar fi „vibrație”. În cadrul secției literare a cenaclului se citeau şi se criticau lucrările create de „stringiști”, multe dintre ele elaborate sub impresia întâlnirilor științifice anterioare. Printre participanții obișnuiți se găseau scriitorii Ion Hobana, Romulus Bărbulescu şi George Anania, Mihai Grămescu, profesorul Dolphi Drimer, fizicianul Mircea Rusu, cercetătorul Florin Munteanu, studenți de la filologie sau de la alte facultăți bucureștene.

Revoluția a găsit cenaclul punându-şi problema publicării lucrărilor sale, drept care, în vara lui 1990, am reușit să tipăresc primul număr al revistei STRING — revistă de știință prospectivă și science-fiction, care până în anul 2000 a ajuns la numărul douăzeci. Toată această activitate, împreună cu participările mele la întâlnirile Grupului de studii interdisciplinare al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române, condus de academicianul Mihai Drăgănescu, cu experiențele și discuțiile cu Marioara Godeanu sau cu mulți alți oameni de știință, scriitori sau filosofi, au reprezentat izvoarele poeziei mele.

Am debutat la invitația scriitorului Adrian Rogoz, pe 22 martie 1987, într-o ședință a Cenaclului Uniunii Scriitorilor și tot în aceeași primăvară am obținut și un premiu literar în cadrul Festivalului LUCIAN BLAGA, organizat în orașul Sebeș. În toamna aceluiași an, la Consfătuirea națională a cenaclurilor de anticipație, Craiova, am obținut premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor și revista Ramuri și mențiune pentru artă plastică. Dar marele câștig al participării mele la această consfătuire a fost întâlnirea cu scriitorul Victor Kernbach, unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea și împreună cu care hotărâsem să-l vizităm pe Constantin NOICA. Acest lucru nu s-a mai întâmplat… în ziua în care ar fi trebuit să plecăm spre Sibiu, 4 decembrie 1987, Noica a plecat la Universul Etern.

Post la revolucio mi eldonis poeziolibron en la angla, The Fall in Form (1993), kaj plurajn broŝurojn en la franca kaj la germana (1992). Mi publikigis en String, Quasar, Eucronia, ktp. Nun ni havas retejojn: Agonia, Centrul String, Fejsbuko... Mi publikigis du volumojn de poezio: La loĝejo de la avataroj (Eldonejo TORNADA, 2014) kaj HOBIoj (Eldonejo TORNADA, 2015). Mi preparas la volumon Man en mano kun Persefono.