Cele 10 poeme prezentate aici fac parte din volumul Sălașul avatarilor (Editura TORNADA, 2014) Părți importante din acest volum vin din trecutul meu literar. Am încercat într-o vreme să-mi public poemele în volume. Cu toate că erau apreciate, chiar elogiate — și dau aici ca exemplu practica profesoarei universitare Marioara GODEANU, una dintre cele mai importante cercetătoare din domeniul biologiei de la noi din țară, care își începea și sfârșea cursurile cu poemele mele — nu am reușit înainte de 1989. Tot ce am putut să fac a fost să public o serie de plachete în revista Luceafărul (începând cu anul 1983), grație fratelui meu de suflet, poetul și maestrul Cezar IVĂNESCU și a creației sale, Cenaclul Numele Poetului, a cărui membră am fost.

De ce s-a întâmplat acest lucru?

Pentru că eu nu scriam poezie ,,pentru țară și regim,” după spusele unor redactori. Revoluția din 1989 m-a găsit cu volumul de poezii Jocul tornadei gata. Aveam recomandări de la secretarul Cenaclului literar ,,George Călinescu” al Academiei Române, scriitorul Ion Potopin, către editura Cartea Românească, de la secretarul Uniunii Scriitorilor, Ion Hobana, iar editura Albatros se pregătea să scoată o antologie SF în care urma să publice o parte din volumul meu. Unul dintre redactorii de acolo îmi spunea că poezia mea este aparte, că nu seamănă cu nici un alt stil de poezie și că singura soluție ar fi să accept să public sub sigla SF.

Este adevărat că eu înființasem în anul 1987, în Institutul Politehnic București, Cenaclul StrING, în care activa un grup de dialog filozofic, ştiinţific şi literar cu tendințe SF. Dorinţa de a crea un ideal din „cunoaştere” şi de a încerca „o renaştere culturală” a constituit pentru grup sensul înfiinţării cenaclului, pe care l-am numit StrING după „Teoria stringurilor” (teoria corzilor), fiind noi fascinaţi de posibilităţile acestei teorii de a considera că Universul ar avea zece sau douăzeci şi şase de dimensiuni şi că „totul” ar fi „vibraţie” . În cadrul secţiei literare a cenaclului se citeau şi se criticau lucrările create de „stringişti”, multe dintre ele elaborate sub impresia întâlnirilor ştiinţifice anterioare. Printre participanţii obişnuiţi se găseau scriitorii Ion Hobana, Romulus Bărbulescu şi George Anania, Mihai Grămescu, profesorul Dolphi Drimer, fizicianul Mircea Rusu, cercetătorul Florin Munteanu, studenţi de la filologie sau de la alte facultăţi bucureştene.

Revoluţia a găsit cenaclul punându-şi problema publicării lucrărilor sale, drept care, în vara lui 1990, am reuşit să tipăresc primul număr al revistei STRING — revistă de ştiinţă prospectivă şi science-fiction, care până în anul 2000 a ajuns la numărul douăzeci. Toată această activitate, împreună cu participările mele la întâlnirile Grupului de studii interdisciplinare al Comitetului Român pentru Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române, condus de academicianul Mihai Drăgănescu, cu experiențele și discuțiile cu Marioara Godeanu sau cu mulți alți oameni de știință, scriitori sau filosofi, au reprezentat izvoarele poeziei mele.

Am debutat la invitația scriitorului Adrian Rogoz, pe 22 martie 1987, într-o ședință a Cenaclului Uniunii Scriitorilor și tot în aceiași primăvară am obținut și un premiu literar în cadrul Festivalului LUCIAN BLAGA, organizat în orașul Sebeș. În toamna aceluiași an, la Consfătuirea națională a cenaclurilor de anticipație, Craiova, am obținut premiul pentru poezie acordat de Uniunea Scriitorilor și revista Ramuri și mențiune pentru artă plastică. Dar marele câștig al participării mele la această consfătuire a fost întâlnirea cu scriitorul Victor Kernbach, unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am cunoscut în viața mea și împreună cu care hotărâsem să-l vizităm pe Constantin NOICA. Acest lucru nu s-a mai întâmplat… în ziua în care ar fi trebuit să plecăm spre Sibiu, 4 decembrie 1987, Noica a plecat la Universul Etern.

După revoluție, am publicat o carte de poezie în limba engleză, Căderea în formă (1993), și mai multe plachete în franceză și germană (1992). Am publicat în String, Quasar, Eucronia etc. Acum avem site-uri: Agonia, Centrul String, Facebook… Am publicat două volume de poezie: Sălașul avatarilor (Editura TORNADA, 2014) și Pasiuni (Editura TORNADA, 2015). Pregătesc volumul De mână cu Persefona.

PRIMORDIALĂ

Curge dintr-un ochi gigantic,

lacrima de început,

Universul fantomatic zace

stins în transparenţă,

cade forma globulară

printr-un spațiu conceput

de gândirea infernală

a pătrunderii în esenţă.

DESCONCRETIZARE

Eram dincolo de închipuire.

Formele noi

sub iluminarea aceluiaşi spectru,

ne adunau unul în celălalt.

Lăsasem în urmă

adevărul de până atunci;

concretul nu mai zăbovea cu noi

şi astfel dimensiunea dispărea

lăsându-ne Cutreietorii veşniciei.

ÎMPOVĂRARE

Eram sclavii armoniei nevăzute.

Înveşmântaţi în lumină

căram în litiere de aur,

oglinda cu nesfârşite fete,

cunoaşterea tuturor luminilor,

şi golul trecerii dintr-o parte în alta.

Poverile ne-aplecau

peste marginea timpului.

EXCUGETARE

„Un filozof a spus astfel: cuget, deci exist.

Motto:

Rezultă din asta că exist, de vreme ce cuget?

Filozoful habar n-avea prin urmare ce e viața și ce e neviața.

Pot să spun: cuget deci nu exist. Sau altfel: exist nu exist, eu tot cuget.”

Victor Kernbach (Vacanţele secrete)

Ştiam că eşti pe acest câmp înflorit de ochiul tău,

demon întors din podișul misterelor,

scăldat în curgerea timpului

asemeni unui fulger într-o mare de plasmă.

Ştiam că exişti dincolo de formă

în mănunchiul undelor

iluminate feeric de jerbele spectrului

aruncat peste fiinţa lumii abstractă, atrăgătoare, înrobitoare.

Ştiam co să te întâlnesc odată cu mitul călătorului,

eu, trecătoarea prin formă,

prin spaţiile, lumina dintotdeauna

a această deveniri continue colorate și triste.

Ştiam mereu că exişti dincolo de aparenţa pustie

prin care călătoream singură,

aidoma luminii, revărsate peste tot ce poate fi,

peste tot ce a fost, peste tot ce este.

DISPĂRUŢI CONCOMIT

Aproape transparent

sub o lumină aleasă

treceam legaţi unul de altul

cu nesfârşite fire.

Ochii întorşi în noi

cutreierau cosmosul cărnii.

Ura celor de afară

nu ajungea aici

iar liniştea era deplină.

Sângele nostru,

clorofilă răsturnată în roşu

purta seva pământului prin noi,

Cutreierătorii Spaţiului.

Veşniciile ne cereau.

Am fi vrut să zăbovim,

am fi vrut să lăsăm o urmă.

Veşniciile ne cereau.

Măcar să plecăm împreună.

AM ÎNCERCAT CUNOAŞTEREA

Erai dincolo de verdele transparent.

Mi-am trecut ochii prin cerc și te-am întâlnit.

Gata să nu te cunosc cu acest trup.

Târziu am ştiut că eşti tu.

Bogăţiile erau la noi pe din două.

Trebuiau inventariate și în timpul acesta

aveam misiunea de a ne divide şi a studia

sub formă de populaţie

această zonă.

Eram înzestraţi cu atracţie

dar greşisem timpul

cu foarte putin,

crezând că ne-am întâlnit

undeva în trecut.

ÎNTREPĂTRUNDERE

Scormonitor de luturi

te găsim într-o parte a planetei.

Prin gura ta

praful devenea antigravitaţional

împins de plămânii tăi

spre aerul ars de elemente necunoscute.

Te găsisem

chiar dacă-mi pierdusem ochii în valea secată.

Spaţiul pur nu permite o întâlnire oricând.

Gândurile mele și gândurile tale

deveneau covor bătut

peste puntea din valea secată.

Aurii, sclipirile

luminau întâlnirea aceasta şi

dacă ne-am fi strâns

materia în pasi,

am fi călcat greoi

peste covorul ţesut

de gândurile noastre şi

aşternut peste puntea din valea secată.

SUB ACEST JOC

Aerul era prea puțin pentru noi.

Pedeapsa în care eram prinşi

nu fusese dată pe viaţă.

Hârtii de graţiere nu puteam face

nervii mâinilor ar fi murit,

sub acest joc în care

se topeau şi trupurile noastre.

Întâlnirea nu era dată

în locul unde puteam pătrunde

fără trupuri.

Contopirea noastră va fi triumfală.

Veşnic amestecaţi într-alţii

vom putea fi împreună.

Am fi vrut dimensiunea aici,

în timpul acesta să fie,

în locul acestei planete,

în carnea cu această structură.

MOARTEA LUMINII

Eu mor.

Mă-ngrop sub pleoapa ta

în cel mai trist mormânt

ce-a fost vreodată-n lume.

Iar Dumnezeu va şti

că Universul său

cu-alaiul de lumină și iubire,

sa prăbuşit, captiv în veci,

în ochiul unui Prinţ Nomad

trimis de umbra nopţii să năruie Lumina.

Mă sting în ochiul tău,

ca sa renasc un foc pustiitor,

când pleoapa-ţi vei deschide.

Iar Dumnezeu va şti

că sa pierdut pe Sine

şi strălucirea Sa,

când ma lăsat să mor,

în ochiul unui Prinţ Nomad

trimis de umbra nopţii să năruie Lumina.

Trec în neant,

fiind privirea ta de flacără

ce-ncearcă să pârjolească lumea.

Iar Dumnezeu va şti

că Eu, Lumina Sa

m-am transformat în foc

pierzându-mi nemurirea,

în ochiul unui Prinţ Nomad

trimis de umbra nopţii să năruie Lumina.

RESORBIREA

Mă-nghite-ncet planeta

iar cioclii de argint

în jur îmi ţin feştile.

Întunecata sferă

resoarbe în viscere

urgiile din mine.

Încerc să mai rămân,

să pot gândi la tine

când voi avea un trup de muritoare

când voi trăi prin sânge,

să-mi pot închipui

că suntem iar o undă

să uit de carnea-mi moale

de stigma de fecundă.

Mă-nghite-ncet planeta.