Autor: Centro STRING
Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.
STRING: Creación, ficción y mundos posibles
El programa StrING propone un curso interdisciplinar dedicado a la creación, la ficción especulativa, la literatura, el cine, la música, el juego y la reflexión sobre el futuro. Las actividades reúnen talleres prácticos, conversaciones, demostraciones y un concurso literario de ciencia ficción, brindando a los participantes la oportunidad de explorar diferentes formas de imaginar, construir y expresar.
Leer másLa inmortalidad: ¿el sueño imposible o la próxima frontera de la humanidad?
🗓 6 de agosto | 🕦 17:00 | Atlantykron – Isla del Futuro. ———————————————————— Conferencia impartida por la Dra. Mihaela Muraru-Mândrea ————————————————————— De los mitos de las civilizaciones antiguas a los laboratorios de biotecnología, de los alquimistas que buscaban el elixir de la vida a los investigadores que estudian hoy
Leer másEntre la intelectualidad: una velada diferente, el 8 de mayo de 2026
Una noche fantástica • 8 de mayo de 2026, de 17:00 a 20:00 horas. Sede de la FTMB • Calea Șerban Vodă 213-217, Bucarest • Entrada gratuita ¿Qué es, después de todo, la inteligencia? El que vive en nosotros. El que empezamos a construir. Y tal vez el indicado
Leer másCiencia ficción Atlantykron 36 concurso de prosa
EL CENTRO DE CIENCIAS, PROSPECTIVA, CREATIVIDAD Y FICCIÓN – THE STRING CENTER 1987 – 2025 ANUNCIA EL CONCURSO LITERARIO SF con el tema: QUANTUM 1. Los trabajos "Inicio", de máximo 10 páginas, se entregan a uno de los miembros del jurado antes del 6 de agosto de 2025, a las 18:00 horas.
Leer másLas actividades del Centro de cuerdas para Atlantykron 36
TALLER Comunicación a través de canciones generadas con ayuda de I.A., TALLER Del texto literario a la cinematografía, Eco Explorers TALLER, CONFERENCIA INFINITA, CONCURSO LITERARIO SF Quantic 1987 – 2025 1. TALLER: Comunicación a través de canciones generadas con ayuda de I.A., se lleva a cabo en el PABELLÓN CENTRO
Leer más

Română
Deutsch
English
Español
Esperanto
Français
Italiano
Latīna
Português
中文(简体)
日本語
한국어