Atlantykron

Academia Atlantykron reprezintă o şcoală de vară, organizată în natură şi dedicată cunoaşterii. Pentru zece zile pe an, pe un ostrov sălbatic în mijlocul Dunării, de mărimea unui stadion de fotbal, care devine prietenos doar în această perioadă, aducem tehnologii de înaltă performanţă, lectori de marcă, invităm virtual, prin teleconferinţe, specialişti din întreaga lume să ne împărtăşească din experienţa lor. Activităţile din timpul Academiei Atlantykron acoperă un palier larg, pornind de la ştiinţă şi cultură până la artă şi sport. Aici au loc peste 30 de activităţi interesante, 24 de ore din 24. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de tineri şi invitaţi, care au învăţat reciproc, unii de la alţii.

Atlantikron 1991
Istorie şi tradiţie

În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deşi sălbatic, unde să se desfăşoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea şansa să studieze şi să înveţe unii de la ceilalţi. Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume.

De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitaţi, participanţi, organizatori. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului şi a primit permanent sprijin şi susţinere din partea mai multor Agenţii Guvernamentale (Ministerul Agriculturii prin ANIF, Regia Natională a Pădurilor), din partea autorităţilor locale – Primăria Cernavoda, dar și cu ajutorul agenţilor economici locali.

Printre cei mai importanţi ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediţia a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenţia Europeană de Science Fiction şi 2019 – când Academia a aniversat 30 de ani de existenţă. Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi, precum astronautul Dumitru Prunariu, scriitori de SF Norman Spinrad (preşedintele Societăţii Scriitorilor de SF şi Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiştii Ioan Gyury Pascu, Cristian Greţcu, formaţia Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Preşedinte al Societăţii Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), naistul Nicolae Voiculeţ etc.
În 2014, echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel şi cu Autoritatea Naţională pentru Turism, conferinţa „Dunărea, comoara turistică a României“, care a reunit peste 300 de participanţi şi invitaţi. În ziua conferinţei, naistul Nicolae Voiculeţ a susţinut un concert memorabil.

În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversaţi în 2014, câteva distincţii bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, toţi laureaţii premiilor Ad Astra 2014 şi o serie de cercetători români remarcabili din ţară şi străinătate precum şi nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secţiunea „Educaţie şi învăţământ“.

Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferinţele virtuale – idee science fiction la primele ediţii din anii 90 -, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini în premieră de pe Marte şi, nu în ultimul rând, conferinţele susţinute de specialişti din domeniile ştiinţei, culturii, artei şi comunicării.

Auteur

  • Le Centre des Sciences, de la Prospective, de la Créativité et de la Fiction, brièvement appelé Centre STRING, est une association sans objet patrimonial, de chercheurs dans le domaine des sciences techniques et humaines, des sciences prospectives et futurologie, de la créativité, de l'invention et de l'innovation, de créateurs et publicistes de science-fiction parmi les passionnés de ces domaines.

    C.S.P.C.F. a une durée de fonctionnement illimitée et fournit le cadre organisationnel juridique nécessaire aux jeunes et aux adultes intéressés à élargir et à approfondir les connaissances dans les domaines des sciences de frontière et de la complexité, de la création littéraire et artistique, du développement et de la stimulation de la créativité, de l'imagination et de l'inventivité dans le domaine de la recherche et de l'innovation.

    C.S.P.C.F. vise à affirmer et protéger les intérêts des créateurs dans les domaines : de la science, de l'art, de la science-fiction, de la politique-fiction, des chercheurs et fans scientifiques, des membres et autres associations professionnelles.

    Parallèlement, l'association s'occupe de l'éducation formelle ou non formelle de la jeune génération, aboutissant à son intégration dans la société et à l'élimination des tendances d'exclusion sociale basées sur des critères d'âge ou de formation.

    Le Centre STRING a pour objectif de développer des projets au niveau national, européen et international.

    Au sein du C.S.P.C.F. les départements suivants travaillent:
    – Laboratoire de sciences prospectives (études, analyses, synthèses, expérimentations – formes et coupes dorées, etc. ;
    – laboratoire informatique ;
    – Club Art'SF (théâtre, plastique, design, vêtements du futur, autres formes) ;
    – Cénacle « STRING » (Editorial du magazine STRING).
    – Cine'SF (création – vidéos, films, documentaires, visionnage).
    – STRING's Music Club (composition, interprétation de musique vocale, instrumentale, danstring, drum up).

    Le CSPCF, officiellement apparu en octobre 1990, ayant comme précurseur le Cenacl STRING créé en 1987 à l'Université Politehnica de Bucarest, facilite l'accès de ses membres aux dernières informations et pratiques en matière de science et technologie, littérature et art, religion, environnement et écologie, énergie - bioénergie, thérapies alternatives et complémentaires.

    Le nom usuel de l'organisation est : STRING CENTER

    (1) la science ayant pour objet les causes techniques, économiques et sociales qui accélèrent le développement du monde moderne, ainsi que la prévision des situations qui peuvent naître de leurs influences combinées. V. futurologie. [< frère. éventuel]. Dictionnaire explicatif de la langue roumaine - DEX '98 concernant l'avenir, l'évolution future de la société à travers l'analyse des facteurs et tendances actuels. Taille prospective. - Prospective anglaise. Dictionnaire des néologismes - DN 1. recherche systématique du futur, à partir de l'analyse de l'influence conjugale des causes techniques, scientifiques, économiques, etc. 2. (p. ext.) attitude idéologique, politique, culturelle, etc., manière de penser et d'action à caractère prédictif, orientée vers l'exploration du futur. (< fr. prospectif, /II/ prospectif)

    (2) Théorie des CORDES.

    Afficher tous les messages