Étiquette : littérature
Invitation New Member String 2023
CENTRUL STRING – 1987 CENTRUL PENTRU ŞTIINŢE, PROSPECTIVĂ, CREATIVITATE ŞI FICŢIUNE s-a înființat pe 3 octombrie 1987 în UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI, la Facultatea de ENERGETICA și a obținut personalitatea juridică pe 6 octombrie 1990, desfășurând o activitate continuă timp de 36 de ani.
En savoir plusMagazine String
String a fost revistă de ştiinţă şi science-fiction editată în România. Primele două numere au fost editate de Editura Baricada, următoarele de Editura Tornada în colaborare cu Editura Ecce Homo. Redactor şef a fost doamna Mihaela Muraru-Mândrea. Colaboratori şi membri ai colectivului de
En savoir plusTours jumelles
Oamenilor le place misterul. Le place să intre în jocuri pe care nu le înțeleg. În desfășurări de întâmplări din care pot câștiga ceva sau pot ieși cu satisfacția că binele învinge răul. Straniul ascute simțurile. Poveștile cu eroi timizi care distrug dușmani
En savoir plusAu-delà du phare à la fin du monde
Vasul de Sânge al autiștilor aluneca neauzit prin ceața vâscoasă. Alexandru Vromihene încerca să-și mențină postura verticală pe punte, alături de comandantul trupei de mercenari. În spatele lor, aceștia așteptau neclintiți, înfășurați în veșmintele negre ce le acopereau trupul în întregime. Își trăseseră
En savoir plusartefact
Era o lume foarte veche. Făcea parte dintre sistemele clasificate ca retrograde. Evenimentele la care ai participat acolo, sau legate de acțiunile tale, au fost consemnate într-o înregistrare oficială, pentru că erai într-o misiune inițiată de o instituție de acoperire; din cauza asta,
En savoir plusLangue de l'eau
— Vivek, cum se desfășoară activitatea neuronală a lui Bart? întrebă omul grăsuț ce purta ochelari și avea o barbă subțire în jurul gurii, dând impresia de murdărie creată de mâini uleioase frecate de pielea strălucitoare. Abia își termină întrebarea, când o alertă
En savoir plusJoseph
Privesc frânghia şi trupul mic cade, bufneşte înfiorător, o strâng în braţe, rămânem culcaţi amândoi, plouă peste noi, plouă. Încet, foarte încet, răpăitul devine mai slab, zgomotul se îndepărtează, se îndepărtează, este departe acum, departe, departe… Caut, apare ca o sclipire… lumină… lumină…
En savoir plusLe chemin de la tentation
Metroul era plin de corporatiști cu căști în urechi care priveau în gol, încercând să se ignore între ei. După două stații se eliberă un loc, pe care Ruxandra îl ocupă imediat, potrivindu-și geanta între picioare. Robert își ținea iPod-ul în buzunarul drept
En savoir plustremblant
Onesa râdea din toată inima, în timp ce unchiul Sile povestea, râzând el însuși, cum îi propusese unei țigănci să-i ghicească el în ghioc, iar aceasta declanșase o viitură de înjurături și pentru a o opri fusese nevoia de intervenția armată a bulibașei
En savoir plusPoèmes
PRIMORDIALĂ Curge dintr-un ochi gigantic,lacrima de început,Universul fantomatic zacestins în transparență,cade forma globularăprintr-un spațiu conceputde gândirea infernalăa pătrunderii în esență. DESCONCRETIZARE Eram dincolo de închipuire. Formele noisub iluminareaaceluiași spectru,ne adunau unul în celălalt. Lăsasem în urmăadevărul de până atunci;concretul nu mai zăbovea cu
En savoir plus

 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 
					
				 Română
 Română Deutsch
 Deutsch English
 English Español
 Español Esperanto
 Esperanto Français
 Français Italiano
 Italiano Latīna
 Latīna Português
 Português 中文(简体)
 中文(简体) 日本語
 日本語 한국어
 한국어


















