Onesa râdea din toată inima, în timp ce unchiul Sile povestea, râzând el însuși, cum îi propusese unei țigănci să-i ghicească el în ghioc, iar aceasta declanșase o viitură de înjurături și pentru a o opri fusese nevoia de intervenția armată a bulibașei — a se citi cu parul din gard. De fapt, toți se prăpădeau de râs, iar vărul ei, dolofanul Gică, sprijinit de vitrină, hohotea atât de tare, încât geamurile acesteia și bibelourile zornăiau isteric, de păreau să râdă și ele.

O cavernă mare, boltită, cu pereții scobiți de zeci de guri din care ieșeau și intrau vagonete asemănătoare celui în care venise. Din ele se scurgea în mijlocul sălii o mulțime pestriță, într-o viermuială neverosimilă și amețitoare. Fiecare om căra ceva în spate ori pe umăr, ducea o boccea în mâini sau trăgea un animal de funie. Cele mai apropiate imagini cu care Robert putea compara ceea ce se afla în fața lui erau BookFest la Teatrul Național sau o zi de târg la MȚR. Dar era mult mai mult decât atât.

Privesc frânghia şi trupul mic cade, bufneşte înfiorător, o strâng în braţe, rămânem culcaţi amândoi, plouă peste noi, plouă. Încet, foarte încet, răpăitul devine mai slab, zgomotul se îndepărtează, se îndepărtează, este departe acum, departe, departe… Caut, apare ca o sclipire… lumină… lumină… s-a născut undeva… ea vine spre mine sau eu spre ea?… Şi plonjez brusc acolo, acolo unde nu există nici spaţiu, nici timp, în curcubeul tubular. Uuummmaaa… read more

Elefanții, după multă deliberare, deciseseră că locul din fața bibliotecii ar putea fi oferit lui Bart pentru a-și petrece restul zilelor dăruite de Cel Care a Creat Totul. Mâncarea și apa îi erau aduse de două ori pe zi. Nu-și mai amintea când mersese ultima dată. Picioarele, lipsite de energie, i se înfipseseră în pământ, transformându-se în rădăcini care îl legau de sat, de junglă și de fiecare particulă reverberând de binecuvântările Celui Care a Creat Totul.

Vasul de Sânge al autiștilor aluneca neauzit prin ceața vâscoasă. Alexandru Vromihene încerca să-și mențină postura verticală pe punte, alături de comandantul trupei de mercenari. În spatele lor, aceștia așteptau neclintiți, înfășurați în veșmintele negre ce le acopereau trupul în întregime. Își trăseseră deja peste ochi lentilele realității, ca măsură de precauție. De jos, din cală, se putea auzi susurul autiștilor ce pilotau vasul. Dincolo de ei, o liniște apăsătoare, de parcă însăși apa prin care navigau nu era decât o impresie. read more