セナクルとSTRINGセンター

Centrul de Ştiință Prospectivă și Science-Fiction a fost înfiinţat ca organizaţie neguvernamentală în baza Legii 21 din 1924, în septembrie 1990, avându-şi rădăcinile şi istoria în Cenaclul STRING înfiinţat neoficial în anul 1987, la Facultatea de Energetică pe 6 octombrie, ca cenaclu de

続きを読む

STRINGメンバーによる活動

Activităţi specifice cenaclului şi cluburilor din cadrul centrului: 1. Organizarea manifestării SF naţionale ROMCON’ 90. 2. Publicarea de fanzine proprii STRING, SATELIT-STRING, QUADRANT, a revistei STRING, participarea la realizarea revistei Ouasar. 3. Participări la toate ROMCON-urile şi convenţiile organizate de diferite cenacluri şi

続きを読む

メンバー

取締役会 代表者グループ 専門家グループ 調整チーム

続きを読む

代表グループ

1. Preşedinte fondator 2. Preşedinte de onoare 3. Membru fondator 4. Redactor şef Revista STRING 5. Membru fondator, Preşedinte STUDII COMPLEXE

続きを読む

専門家グループ

Membrii centrului nostru au fost apreciaţi pentru realizările lor în domeniile literar, ştiinţific, artă și film dovadă fiind nenumăratele premii obţinute de aceştia la manifestările interne sau internaţionale la care au participat. Lucrările premiate și publicate aparțin: dr. Ana-Maria Negrilă, dr. Liviu Radu,

続きを読む

コーディネーターのチーム

Compartiment literatură: Cenaclul ştiinţific-literar „STRING”, redacţia revistei STRING. Compartiment ART’SF: teatru, artă plastic, design, vestimentaţia viitorului, alte forme (exp.: jucării). Compartiment film CINE’SF: creaţie (videoclipuri, filme, documentare), vizionare (videotecă). Compartiment documentare-agrement: Biblioteca, Videoteca, Discoteca, Clubul Astrelor (astronomie, cosmonautică, ozenistică, observator astronomic etc.). Compartiment

続きを読む

会長

Membru fondator responsabil cu reprezentarea asociației în relațiile cu instituțiile statului și ale societății civile.

続きを読む

局長

Responsabil cu managementul asociaţiei şi activităţile legate de relațiile interne și externe. În lipsa președintelui preia și activitățile acestuia.

続きを読む

取締役非常勤

Responsabil cu problemele ştiinţifice, tehnice, IT, interdisciplinaritate, terapii, etc.

続きを読む