Vasul de Sânge al autiștilor aluneca neauzit prin ceața vâscoasă. Alexandru Vromihene încerca să-și mențină postura verticală pe punte, alături de comandantul trupei de mercenari. În spatele lor, aceștia așteptau neclintiți, înfășurați în veșmintele negre ce le acopereau trupul în întregime. Își trăseseră

— Vivek, cum se desfășoară activitatea neuronală a lui Bart? întrebă omul grăsuț ce purta ochelari și avea o barbă subțire în jurul gurii, dând impresia de murdărie creată de mâini uleioase frecate de pielea strălucitoare. Abia își termină întrebarea, când o alertă

Privesc frânghia şi trupul mic cade, bufneşte înfiorător, o strâng în braţe, rămânem culcaţi amândoi, plouă peste noi, plouă. Încet, foarte încet, răpăitul devine mai slab, zgomotul se îndepărtează, se îndepărtează, este departe acum, departe, departe… Caut, apare ca o sclipire… lumină… lumină…

Metroul era plin de corporatiști cu căști în urechi care priveau în gol, încercând să se ignore între ei. După două stații se eliberă un loc, pe care Ruxandra îl ocupă imediat, potrivindu-și geanta între picioare. Robert își ținea iPod-ul în buzunarul drept