Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă(1), Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING(2), este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.

Cenáculo STRING

Înregistrari din anul 1990 cu membrii Cenaclului StrING

Consulte mais informação

Filme Atlankron

Curtas-metragens de ficção científica feitos por membros do STRING Center em Atlantykron

Consulte mais informação

Concurso de prosa de ficção científica Atlantykron 2024

O CENTRO DE CIÊNCIAS, PROSPECTIVA, CRIATIVIDADE E FICÇÃO – THE STRING CENTER 1987– 2024 ANUNCIA O CONCURSO LITERÁRIO SF com o tema: ESPAÇO – TEMPO, TEORIA DAS CORDAS 1. Artigos “Home”, com no máximo 10 páginas, são submetidos a um dos jurados membros em 6 de agosto

Consulte mais informação

Revistas

Revista STRING Satelit-STRING String Fanzin

Consulte mais informação

livro

Centenarium StrING (2017) STRING 30: volum aniversal al Centrului STRING 06.10.1987 – 06.10.2017 STRING 35 / CENTRUL STRING (2022) Dincolo de orizont – o incursiune în antropologia explorării umane (2024)

Consulte mais informação

Corda Centenária

A antologia String apresenta diversos textos, da fantasia à ficção científica, de escritores igualmente diversos. É uma mensagem que é transmitida de geração em geração, por aqueles que escreveram e publicaram nos anos 80 (Mihai Grămescu, Aurel Cărășel, etc.),

Consulte mais informação