Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.

FTMB成立35周年的弦乐中心成员

科学,潜在的,创造力和小说中心希望向布加勒斯特市(FTMB)的青年基金会(FTMB)传达一个热情而真诚的信息,以提供多年来提供的不断和宝贵的支持。 FTMB支持的第一个项目日期

阅读更多

Astrofest 2025的弦乐中心

2025年5月24日,星期六,弦乐会员在阿德里安·巴努(AdrianB(AdrianB(AdrianB(AdrianB(Adrian B(AdrianB(AdrianB(Adrian B(Adrian B(AdrianB(Adrian B(Adrian B(AdrianB(AdrianB)的指挥棒)下方,这是一个赛事的Astropest。对知识的热情和热情在寒冷和雨水中得到了测试。我们需要在团队中的音乐中注意到亚历克斯的首次亮相

阅读更多

无限的美好夜晚

2025年5月9日,弦乐中心的年度项目“无限之夜”,经常进行30年。围绕着无限量的12名弦乐成员,不同科学的医生及其客人,辩论了无限的存在。在声音背景和

阅读更多

无限

Prefață / dr. ing. Mihai Alexandru BARBELIAN / 2 pagini 1. Infinitatea Creativității / dr. jr. Mihaela MURARU-MÂNDREA / 14 pagini 2. Infinitul: despre punctul în care Finitul respiră Transcendentul / dr. ing. Florin MUNTEANU / 14 pagini 3. Povestea infinitului: o succintă perspectivă de ansamblu / dr.

阅读更多

时空弦’37

SUMARCA SĂ ÎNȚELEGEȚI ACEASTĂ CARTE… / Mihaela MURARU – MÂNDREA ASPECTE TEORETICEDESPRE TIMP, NUMAI DE BINE… / Liviu RADUSTRING: Spațiu-Timp Real și Imaginar al Noilor Generații / dr.ing. Alexandru-Ionuț CHIUȚĂ, dr.ing. Mihai-Alexandru BARBELIANENERGIA O MANIFESTARE A SPAȚIU-TIMPULUI SAU INVERS? / dr.ing.chim. Ciprian –

阅读更多

永恒之结

Ecoul Stringurilor: sălașul avatarilor:

阅读更多

空间 – 时间 STRING 37

💥🌎🎬🎤科学,潜在,创造力和小说中心,短暂地是弦乐中心,是布加勒斯特市青年基金会(F.T.M.B.)的青年基金会内部的成员组织(F.T.M.B),于10月4日在F.T.M.B.的总部支持,该项目“ Spoce -Time -Time 37”项目“ Spoce -Time 37”项目

阅读更多

《时空弦》37周年纪念卷完成

STRING中心在新的创意年里开始了活动,从2024年9月6日开始,主题为SPACE – TIME STRING 37。协会周年纪念的里程碑,从今年10月4日开始,整个会议围绕着“STRING 37”展开。 Alexandru 的演讲:人工智能和

阅读更多