Autore: Centro STRING
Centrul pentru Ştiinţe, Prospectivă, Creativitate şi Ficţiune denumit pe scurt Centrul STRING, este o asociaţie fără scop patrimonial, a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi umaniste, ştiinţelor prospective şi viitorologiei, creativităţii, inventicii şi inovării, a creatorilor şi publiciştilor de science-fiction din rândul pasionaţilor acestor domenii. C.S.P.C.F. are o durată de funcţionare nelimitată şi asigură cadrul legal organizatoric necesar pentru tinerii şi adulţii interesaţi de lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor din domeniile: ştiinţelor de frontieră şi ale complexităţii, creaţiei literare şi artistice, dezvoltării şi stimulării creativităţii, imaginaţiei şi inventivităţii în sfera cercetării şi inovării. C.S.P.C.F. are drept scop afirmarea şi protejarea intereselor creatorilor din domeniile: ştiinţă, artă, science-fiction, politic-fiction, a cercetătorilor ştiinţifici şi ai fanilor, membri şi ai altor asociaţii de profil. Totodată asociaţia se ocupă cu educaţia formală sau nonformală a tinerei generaţii având ca rezultat integrarea acesteia în societate şi eliminarea tendinţelor de excluziune socială pe criterii de vârstă sau pregătire. Centrul STRING îşi propune să elaboreze proiecte la nivel naţional, european dar şi internaţional. În cadrul C.S.P.C.F. funcționează următoarele compartimente: – Laboratorul de ştiinţe prospective (studii, analize, sinteze, experimente - forme şi secţiuni de aur, etc.; – Laborator IT; – Club Art’SF (teatru, plastică, design, vestimentaţia viitorului, alte forme; – Cenaclul „STRING” (Redacţia revistei STRING). – Cine’SF (creaţie - videoclipuri, filme, documentare, vizionare). – Clubul Muzica STRING-ului (compoziţie, interpretare muzica vocală, instrumentală, danstring, drum up). CSPCF, apărut oficial în Octombrie 1990, având ca precursor Cenaclul STRING înfiinţat în 1987 în Universitatea Politehnica București, facilitează membrilor săi accesul la cele mai noi informaţii şi practici din ştiinţă şi tehnică, literatură şi artă, religie, mediu şi ecologie, energie - bioenergie, terapii alternative şi complementare. Denumirea uzuală a organizației este: CENTRUL STRING (1) ştiinţă având ca obiect cauzele tehnice, economice şi sociale care accelerează dezvoltarea lumii moderne, precum şi prevederea situaţiilor care pot decurge din influenţele lor conjugate. V. futurologie. [< fr. prospective]. Dicţionarul explicativ al limbii romane - DEX ‘98 referitor la viitor, la evoluţia viitoare a societăţii prin analiza unor factori şi tendinţe actuale. Dimensiune prospectivă. – engl. prospective. Dicţionar de neologisme - DN 1. cercetare sistematică a viitorului, pornind de la analiza influenţei conjugale a cauzelor de ordin tehnic, Ştiinţific, economic etc. 2. (p. ext.) atitudine ideologică, politică, culturală etc., mod de gândire şi acţiune cu caracter previzional, orientat spre explorarea viitorului. (< fr. prospectif, /II/ prospective) (2) Teoria STRINGurilor.
Centro di stringa su Astrofest 2025
Sabato 24 maggio 2025, i membri di StrING si sono recati all'ASTRFEST nel Parco Crângași, un evento tenutosi sotto la direzione di Adrian BĂNUȚ. L'entusiasmo e la passione per la conoscenza sono stati messi alla prova dal freddo e dalla pioggia. Da segnalare l'esordio di Alex, con la musica fatta in squadra
Per saperne di piùUna notte fantastica per l'infinito
9 maggio 2025, "A FANTASTIC NIGHT FOR INFINITY", il progetto annuale dello STRING CENTER, in corso ininterrottamente da 30 anni. I 12 membri di StrING, dottori in varie scienze, e i loro ospiti, hanno discusso dell'esistenza di INFINIT, in occasione dell'uscita del volume INFINIT. Sul suono di sottofondo e
Per saperne di piùINFINITO
Prefață / dr. ing. Mihai Alexandru BARBELIAN / 2 pagini 1. Infinitatea Creativității / dr. jr. Mihaela MURARU-MÂNDREA / 14 pagini 2. Infinitul: despre punctul în care Finitul respiră Transcendentul / dr. ing. Florin MUNTEANU / 14 pagini 3. Povestea infinitului: o succintă perspectivă de ansamblu / dr.
Per saperne di piùString Space String '37
SUMARCA SĂ ÎNȚELEGEȚI ACEASTĂ CARTE… / Mihaela MURARU – MÂNDREA ASPECTE TEORETICEDESPRE TIMP, NUMAI DE BINE… / Liviu RADUSTRING: Spațiu-Timp Real și Imaginar al Noilor Generații / dr.ing. Alexandru-Ionuț CHIUȚĂ, dr.ing. Mihai-Alexandru BARBELIANENERGIA O MANIFESTARE A SPAȚIU-TIMPULUI SAU INVERS? / dr.ing.chim. Ciprian –
Per saperne di piùSpazio - String del tempo 37
💥🌎🎬🎤 Il Centro per le Scienze, la Prospettiva, la Creatività e la Fiction, in breve il Centro StrING, un'organizzazione membro dell'Assemblea Generale della Fondazione per la Gioventù del Comune di Bucarest (F.T.M.B.), ha sostenuto, il 4 ottobre, presso la F.T.M.B. sede, il progetto “SPACE - TIME STRING 37”,
Per saperne di piùRealizzazione del volume dell'anniversario dello spazio - stringa tempo 37
Il Centro STRING ha iniziato la sua attività nel nuovo anno creativo, a partire dal 6 settembre 2024, con il tema SPAZIO – TEMPO STRING 37. Sono state fissate le pietre miliari dell'anniversario dell'associazione, dal 4 ottobre di quest'anno. L'intero incontro è ruotato attorno alla presentazione di Alexandru: Intelligenza Artificiale e
Per saperne di piùAtlantykron
Atlantykron Academy è una scuola estiva, organizzata nella natura e dedicata alla conoscenza. Per dieci giorni all’anno, su un’isola selvaggia in mezzo al Danubio, grande quanto uno stadio di calcio, che diventa amichevole solo in questo periodo, portiamo tecnologie ad alte prestazioni,
Per saperne di più

Română
Deutsch
English
Español
Esperanto
Français
Italiano
Latīna
Português
中文(简体)
日本語
한국어