Liniștea aparentă care domnea peste Multivers, acum reconsolidat după crearea spațiului tampon pentru Umbra Fragmentară, părea să fie un semn al unei stabilități reînnoite. MaRa și CosTelor vegheau asupra rețelei complexe de destine, fiecare string temporal păstrându-și armonia. Totuși, în adâncul lor, simțeau că ordinea era mult prea fragilă. Ca întotdeauna, liniștea era doar preludiul unei noi transformări.

Multiversul evoluase într-un Infinit Multiplu, o vastitate de realități interconectate, dar nu toate conștiințele erau împăcate cu acest nou echilibru. Deși Umbra Fragmentară fusese izolată într-o dimensiune separată, un sentiment persistent de tensiune începuse să pulseze din nou prin stringuri. Era ca o vibrație tăcută, dar puternică, venită dintr-un loc îndepărtat, unul care părea să fi fost uitat sau ignorat de mult timp.

„Simți asta?” întrebă MaRa, cu vocea încărcată de îngrijorare. „Nu este doar o simplă anomalie. Este ceva mult mai vechi, mai profund.”

CosTelor încuviință, privind la hărțile temporale care dezvăluiau o fluctuație ciudată în fundalul liniștit al realităților. „Pare să vină dintr-o regiune necunoscută a Multiversului. O zonă pe care nu am explorat-o niciodată complet. Aceasta nu este o simplă perturbare, ci un ecou al unui eveniment vechi.”

Cei doi Gardieni realizau că acest semnal nu putea fi ignorat. Dacă evoluția Multiversului urma să continue, această sursă trebuia investigată, iar enigma trebuia dezlegată.

* * *

Pe măsură ce MaRa și CosTelor se îndreptau către sursa fluctuației, descopereau o regiune necunoscută, unde structura Multiversului părea diferită. Era un loc unde realitățile nu se împleteau armonios ca în Infinitul Multiplu. În schimb, păreau să fie suspendate, ca niște fragmente incomplete, fiecare blocată într-un ciclu propriu, fără să poată interacționa cu celelalte.

„Aceasta este o anomalie de o amploare pe care nu am mai văzut-o,” spuse CosTelor, încercând să înțeleagă ce se întâmpla. „Fiecare dintre aceste realități pare să fie prinsă într-o buclă. Nu fac parte din Infinitul Multiplu, dar nici nu sunt complet izolate.”

MaRa privi în adâncul acestei zone distorsionate. „Aceste realități… nu au fost niciodată integrate în Multivers. Ele sunt rămășițele unei structuri vechi, de dinainte de existența Infinitului Multiplu.”

Pe măsură ce înaintau, ei simțiră o prezență veche, ascunsă în spatele acestor realități fracturate. Era ceva ce nu întâlniseră niciodată — o forță care părea să fie legată de originile Multiversului, o ființă care existase încă de la începuturile creației.

Din întunericul acestor realități suspendate, o voce începu să vorbească. Era profundă și răsunătoare, ca și cum venea din adâncul timpului.

„V-ați întors,” spuse vocea. „Voi, cei care v-ați jucat cu structura existenței. V-ați întors la mine.”

MaRa și CosTelor priviră în jur, încercând să localizeze sursa exactă a acelei voci. Din umbrele realităților suspendate, începu să prindă formă o entitate gigantică, dar vagă, ca o manifestare a tuturor fragmentelor temporale uitate. Această ființă nu era ca Umbra Fragmentară. Era mai veche și mult mai puternică. Părea să fie însăși manifestarea unui paradox temporal, una care fusese lăsată să se adâncească în afara percepției Multiversului.

„Cine ești?” întrebă MaRa, cu o atenție mărită.

„Sunt Făuritorul de Ciclicități,” răspunse entitatea. „Sunt rămășița primelor structuri ale realității, de dinainte ca Infinitul Multiplu să fie creat. Înainte ca voi să aduceți armonia iluzorie, eu am stăpânit ciclurile existenței. Dar ați uitat de mine. Ați ales să mă izolați, să mă ignorați. Însă eu nu pot fi ignorat pentru totdeauna.”

MaRa simți un fior rece. Făuritorul de Ciclicități părea să fi fost o parte din primele încercări de a organiza Multiversul, dar fusese închis într-un colț izolat al realității atunci când ordinea actuală a fost stabilită. Acum, el cerea recunoaștere și restabilirea ciclurilor pe care le crease.

„Ordinea Infinitului Multiplu nu a fost concepută pentru a te ignora,” spuse MaRa. „A evoluat pentru a oferi echilibru tuturor realităților. Dar ciclurile tale sunt incomplete, prinse în bucle fără sfârșit.”

Făuritorul râse, un sunet care vibra prin toate stringurile din jur. „Și ce este echilibrul vostru, dacă nu o formă mai subtilă de stagnare? Alegerile, destinele — toate sunt doar o altă formă de ciclicitate, mascată sub iluzia diversității. Dar voi nu înțelegeți încă. Eu nu cer să mă supun. Cer să îmi continui ciclurile, să fac parte din structura pe care ați creat-o. Voi faceți parte din mine.”

CosTelor, încercând să înțeleagă intențiile entității, își dădu seama de o nouă amenințare. „Dacă ciclurile tale se reintegrează în Multivers fără control, ele vor destabiliza întreaga structură. Infinitul Multiplu se bazează pe evoluție continuă, nu pe repetarea nesfârșită a acelorași destine.”

Făuritorul se apropie, iar realitățile fracturate din jurul său începură să vibreze. „Nu mă poți opri. Ciclurile trebuie să continue. Eu sunt ceea ce a fost înainte, și voi fi ceea ce vine după. Fiecare început aduce un sfârșit, și fiecare sfârșit un nou început. Este timpul să reintegrez ceea ce mi-a fost luat.”

MaRa și CosTelor înțeleseră că, pentru a păstra stabilitatea Multiversului, trebuiau să găsească o cale de a împăca aceste cicluri vechi cu noua ordine a Infinitului Multiplu. Dacă Făuritorul de Ciclicități avea să fie reintegrat, o soluție trebuia găsită pentru a evita repetarea și stagnarea.

* * *

Cu o concentrare profundă, cei doi Gardieni începură să studieze stringurile care înconjurau această regiune a realităților suspendate. MaRa simți că soluția nu era să blocheze ciclurile, ci să le transforme. Dacă ciclurile puteau fi eliberate din buclele lor închise, ar putea evolua într-o formă care să se adapteze la noua structură a Multiversului.

„Făuritorule,” spuse MaRa cu calm, „nu trebuie să te opui ordinii actuale. Ciclurile tale pot continua, dar trebuie să fie eliberate din repetarea nesfârșită. Le putem oferi o cale de evoluție, una care să le permită să se reintegreze fără a distruge ceea ce a fost construit.”

Făuritorul tăcu pentru un moment, analizând propunerea. „Și ce garanție am că nu voi fi închis din nou? Că nu mă veți izola, așa cum ați făcut înainte?”

„Niciuna,” răspunse CosTelor. „Dar acest Multivers nu mai este același. Noi am învățat din greșelile trecutului. Nu îți cerem să te supui, ci să colaborezi. Dacă vrei să continui, trebuie să fii parte din evoluție, nu doar un simplu repetitor al ciclurilor vechi.”

Cu o tăcere grea, Făuritorul începu să își retragă tentaculele întunecate care învăluiau realitățile suspendate. Stringurile temporale din jur începură să se reconfigureze, iar ciclurile blocate în buclele lor își găsiră o cale de a se desfășura într-o nouă direcție.

„Foarte bine,” spuse entitatea. „Voi accepta. Dar să nu uitați niciodată — ciclurile nu pot fi complet eliminate. Ele vor continua să existe, chiar și într-o formă schimbată. Iar eu voi fi aici, observând.”

* * *

MaRa și CosTelor priveau cum regiunea începea să se transforme, iar realitățile suspendate își reluau cursul, fiecare ciclu eliberându-se de repetiția sa nesfârșită. Era o nouă victorie, dar și un nou început. Făuritorul de Ciclicități fusese reintegrat în Multivers, dar transformarea sa nu era completă. Avea să fie un martor veșnic al fluxului timpului și al destinului, iar cei doi Gardieni știau că echilibrul fragil trebuia să fie vegheat cu o atenție și mai mare.

Infinitul Multiplu continua să evolueze, iar cu el, toate provocările și enigmele care veneau din adâncul timpului însuși.

永遠の結び目