Calea Ispitei

Metroul era plin de corporatiști cu căști în urechi care priveau în gol, încercând să se ignore între ei. După două stații se eliberă un loc, pe care Ruxandra îl ocupă imediat, potrivindu-și geanta între picioare. Robert își ținea iPod-ul în buzunarul drept

続きを読む

Cutremurare

Onesa râdea din toată inima, în timp ce unchiul Sile povestea, râzând el însuși, cum îi propusese unei țigănci să-i ghicească el în ghioc, iar aceasta declanșase o viitură de înjurături și pentru a o opri fusese nevoia de intervenția armată a bulibașei

続きを読む

詩

原始 巨大な目から流れ出る、始まりの涙、幽霊のような宇宙は透明度の中で消え去った、球形は本質への侵入という地獄の思考によって考えられた空間を通って落ちる。偏見 私は想像を超えていました。同じスペクトルの照明の​​下で、新しい形が私たちを集めました。それまで私は真実を置き去りにしてきました。コンクリートが残らなくなった

続きを読む