Domnul de la miezul nopții

Un foșnet mă trezise dintr-un vis aiurit, în care trei canibali îmi cruțaseră viața, cerându-mi în schimb să le fredonez o baladă pe care o cântam când eram mai mic. Ochii mă usturau de la atâta beznă. Somnul mă părăsise definitiv, dar încă mai adulmecam mirosul greoi de carne pârlită. Când am reușit, anevoie, să îmi conving un picior să se aventureze în noapte, restul corpului l-a urmat aproape mecanic până la ușa de la intrare. În periplul meu nocturn, m-am lovit de două noptiere și m-am împiedicat de cutia cu bijuterii de curând achiziționate de la un magazin simpatic din centru.

Read More

Eu, cel din oglindă

Diavolul îmi zâmbea ușor ironic, îmbrăcat în costum negru, cămașă și cravată de aceeași culoare. Clar, tipul avea stil. Și îmi dădea și mie idei. Cumva știuse că voi face alegerea corectă. În subconștient o știusem și eu. Doar că deasupra se afla un înveliș de conștiință care se fisura mai rapid decât gaura din stratul de ozon. Meritam mai mult decât primisem în cei treizeci și doi de ani de viață, iar acum veneau toate grămadă spre mine. Venise vremea recoltei. Răbdarea și toleranța mea fuseseră răsplătite.

Read More

Cutremurare

Onesa râdea din toată inima, în timp ce unchiul Sile povestea, râzând el însuși, cum îi propusese unei țigănci să-i ghicească el în ghioc, iar aceasta declanșase o viitură de înjurături și pentru a o opri fusese nevoia de intervenția armată a bulibașei — a se citi cu parul din gard. De fapt, toți se prăpădeau de râs, iar vărul ei, dolofanul Gică, sprijinit de vitrină, hohotea atât de tare, încât geamurile acesteia și bibelourile zornăiau isteric, de păreau să râdă și ele.

Read More

Calea Ispitei

O cavernă mare, boltită, cu pereții scobiți de zeci de guri din care ieșeau și intrau vagonete asemănătoare celui în care venise. Din ele se scurgea în mijlocul sălii o mulțime pestriță, într-o viermuială neverosimilă și amețitoare. Fiecare om căra ceva în spate ori pe umăr, ducea o boccea în mâini sau trăgea un animal de funie. Cele mai apropiate imagini cu care Robert putea compara ceea ce se afla în fața lui erau BookFest la Teatrul Național sau o zi de târg la MȚR. Dar era mult mai mult decât atât.

Read More

IOSIF

Privesc frânghia şi trupul mic cade, bufneşte înfiorător, o strâng în braţe, rămânem culcaţi amândoi, plouă peste noi, plouă. Încet, foarte încet, răpăitul devine mai slab, zgomotul se îndepărtează, se îndepărtează, este departe acum, departe, departe… Caut, apare ca o sclipire… lumină… lumină… s-a născut undeva… ea vine spre mine sau eu spre ea?… Şi plonjez brusc acolo, acolo unde nu există nici spaţiu, nici timp, în curcubeul tubular. Uuummmaaa… read more

Read More

Limbajul Apei

Elefanții, după multă deliberare, deciseseră că locul din fața bibliotecii ar putea fi oferit lui Bart pentru a-și petrece restul zilelor dăruite de Cel Care a Creat Totul. Mâncarea și apa îi erau aduse de două ori pe zi. Nu-și mai amintea când mersese ultima dată. Picioarele, lipsite de energie, i se înfipseseră în pământ, transformându-se în rădăcini care îl legau de sat, de junglă și de fiecare particulă reverberând de binecuvântările Celui Care a Creat Totul.

Read More

Dincolo de Farul de la Capătul Lumii

Vasul de Sânge al autiștilor aluneca neauzit prin ceața vâscoasă. Alexandru Vromihene încerca să-și mențină postura verticală pe punte, alături de comandantul trupei de mercenari. În spatele lor, aceștia așteptau neclintiți, înfășurați în veșmintele negre ce le acopereau trupul în întregime. Își trăseseră deja peste ochi lentilele realității, ca măsură de precauție. De jos, din cală, se putea auzi susurul autiștilor ce pilotau vasul. Dincolo de ei, o liniște apăsătoare, de parcă însăși apa prin care navigau nu era decât o impresie. read more

Read More

Cruciada lui Moreaugarin

Pelerinii sunt ființe sonore născute din sunetu’ primar al Universului. Într-o bună zi au furat Cetatea Vălurit Ideală a oamenilor. Au dus-o hăt. Au plimbat-o prin întreg Universu’ până când diamantele de lumină veche au început să pălească. Așa că pelerinii s-au întors din drum. Au ridicat cetatea pe Venus, și diamantele au început să sclipească din nou. Numai că civilizația venusiană a fost distrusă prin trădare, sperjur și crimă. Venusienii n-au rezistat tentației.

Read More

Trudnică procurare a hranei…

Când îi întinse trandafirul, încercă s-o prindă de mână, dar degetele ei subţiri alunecară ca nişte şerpi mărunţi din strânsoare, iar frumoasa se retrase, chicotind ruşinoasă — dar, într-un fel, provocatoare. Aydin îşi dădea seama că-l place, dar nu ştia cum să procedeze, la ei în trib fetele nu se întâlneau cu băieţii, stăteau ascunse în căruţele lor şi-şi ascundeau chipul şi trupul sub veşminte largi.

Read More

Aguirre, mânia zeilor…

Plescăitul furios al apelor aproape că acoperea zgomotele pădurii tropicale. Și, totuși, urechilor speriate ale lui Lopes de Guatemuz li se păru că surprind, dincolo de frunzele lungi și subțiri ale copacilor-coroană, chemarea femelei de leopard negru. Bărbatul își scărpină ceafa apărată de limba de metal a căștii și se sprijini mai puternic de mânerul suliței înalte; se strădui să prindă firul cuvintelor lui Aguirre, așezat dincolo de arcul de cerc pe care puteau să-l acopere privirile sale. Era, totuși, vorba de moarte.

Read More