Autorul este specialist în domeniul Ingineriei Aerospațiale. A absolvit ca șef de promoție la specializarea de Echipamente și Instalații de Bord, având studiile de licență la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității „Politehnica” București, în 2002, obținând ulterior titlurile pentru studii aprofundate cu specializarea de Echipamente și Instalații de Bord și de master, în 2004, în Industria Transportului Aerian la aceeași universitate. În 2002, s-a alăturat Departamentului de Inginerie Aerospațială „Elie Carafoli” și apoi a devenit profesor asistent la Departamentul de Inginerie a Sistemelor Aeronautice și Management Aeronautic „Nicolae Tipei”, Facultatea de Inginerie Aerospațială, în prezent deținând funcția de lector în cadrul facultății. A continuat studiile de specialitate la un curs de control avansat din cadrul Institutului European de Control Integrat (EECI-European Embedded Control Institute, Supelec, Paris) în 2011 și a obținut titlul de doctor în domeniul Ingineriei Aerospațiale de la Universitatea „Politehnica” din București în 2015. Ulterior, în 2021, a absolvit cu succes studiile post-doctorale, cu o tematică de cercetare privind implementarea tehnologiei deep learning în aplicații de Supraveghere a Spațiului și Suportul de Navigație. Membru al Centrului pentru Științe, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune (Centrul STRING), a participat ca membru junior la fondarea Asociației Aeronautica și Astronautica din România (AAAR), a colaborat ca redactor al revistei Airborne de Inginerie Aerospațială din România, fiind o persoană activă în industria aerospațială. De-a lungul timpului, a fost implicat în activitatea de îndrumare a studenților de la Facultatea de Inginerie Aerospațială și are expertiză bogată în domenii precum electronică, microprocesoare, microcontrolere și prelucrarea digitală a semnalelor. De asemenea, în cadrul activității de cercetare, a condus pachete de lucru și a dezvoltat tehnologii de Inteligență Artificială pentru Navigație Vizuală în cadrul unui grant al Agenției Spațiale Europene.

Explorarea universului prin Inteligența Artificială

Istoric: automate inteligente (Talos), ființe artificiale (Galatea și Pandora), Ars Magna, un calcul universal al raționamentului (alfabetul gândirii umane), conceptul de „utilitate”, bazele teoremei lui Bayes, rețele neuronale artificiale (perceptronul), Teoria jocurilor, raportul Intelligent Machinery, învățarea Hebbiană, testul Turing, Primele programe IA funcționale;

Citește mai mult