Umbrele Multiversului

Această pagină conține 943 cuvinte, respectiv 6042 caractere și durează 3 minute pentru a fi citită.

MaRa ședea singură în fața hărții holografice a Universului, epuizată după ce salvase din nou realitatea de la colaps. Însă știa că liniștea era înșelătoare. Salvase spațiul de la dezintegrare, dar ecoul stringurilor continua să vibreze, să trimită unde în profunzimea dimensiunilor, mai departe decât putea percepe orice instrument cunoscut.

„Totul este conectat,” murmură ea, contemplând urmele invizibile ale stringurilor care țeseau Universul și toate realitățile paralele. O rețea vastă, complexă, ce depășea cu mult înțelegerea umană. Nodurile spațiale și temporale erau doar simptomele unei tulburări mult mai mari: Multiversul însuși era destabilizat.

De-a lungul zilelor următoare, observatorii de la marginea galaxiei începură să raporteze anomalii bizare. Luminile stelelor se stingeau brusc, ca și cum erau absorbite de o umbră imensă, iar spațiul dintre ele devenea instabil, ondulându-se ca valurile unui ocean invizibil. Materia dispărea fără urmă, iar în locul ei rămânea doar un vid tăcut și întunecat.

Savanții, alarmați, încercau să găsească o explicație. MaRa știa deja răspunsul. Nu mai era vorba doar despre Timp și Spațiu. Nodurile nu fuseseră simple defecte izolate. Erau crăpături în țesătura Multiversului, umbre care se extindeau, devorând realitatea.

„Sunt proiecțiile dimensiunilor alternative,” explică MaRa în cadrul unei ședințe urgente. „Fiecare decizie, fiecare posibilitate nerealizată există într-un alt Univers, iar acum acele realități paralele încep să se contopească cu ale noastre. Umbrele lor se suprapun peste ceea ce considerăm realitate.”

Ea simțea ecoul stringurilor mai clar ca niciodată. Fiecare Univers din Multivers era o variație a celorlalte, dar toate erau interconectate prin vibrația fundamentală a stringurilor. În mod normal, acestea coexistau în echilibru, fiecare realitate curgând liniștit pe lângă celelalte. Dar acum, umbrele din dimensiuni paralele începeau să se reverse în Universul lor, invadându-l.

„Dacă nu oprim asta,” continuă ea, „realitățile noastre se vor suprapune complet, iar diferențele dintre ele vor crea o tensiune atât de mare încât întregul Multivers va colapsa.”

MaRa trebuia să găsească sursa acestor umbre. Avea nevoie de o modalitate de a pătrunde dincolo de limitele Universului cunoscut, într-o realitate unde stringurile vibrau altfel. Așadar, împreună cu echipa ei, începu să dezvolte o navă capabilă să străbată barierele dintre dimensiuni. Tehnologia pe care o construiseră pentru călătoria temporală și cea pentru stabilizarea spațiului erau doar începutul. Acum era nevoie de o înțelegere mult mai profundă a naturii stringurilor.

„Asta nu e doar o călătorie,” spuse ea, cu voce gravă, privind hărțile multidimensionale care pulsau pe ecrane. „Este o incursiune în necunoscut. Vom naviga printre Umbrele Multiversului.”

După luni de pregătiri febrile, echipa ei era gata. Călătoria începu într-un punct de confluență, un loc unde umbrele realităților paralele deveniseră cele mai puternice. La prima vedere, spațiul arăta normal, dar pe măsură ce se apropiau de nod, contururile realității începeau să se estompeze. Lumina stelelor părea să pâlpâie, iar umbre întunecate, diforme, se strecurau în colțul vederii, de parcă ar fost reflexii dintr-o lume nevăzută.

„Suntem aproape,” spuse MaRa, fixând un punct în spațiul întunecat în fața lor. „Acolo este Nodul Multiversal. Este locul unde toate realitățile se intersectează.”

Pe măsură ce se apropiau, tensiunea creștea. Navele începeau să fie trase într-o direcție necunoscută, ca și cum o gravitație invizibilă le-ar fi împins dincolo de limitele fizicii obișnuite. Timpul și spațiul deveneau relative, curgând haotic și întorcându-se pe sine, învârtindu-se într-un vortex de energii necontrolate.

Nodul Multiversal era o masă de stringuri încurcate, dar mai complex și mai haotic decât orice văzuseră înainte. Vibrațiile erau dezordonate, fiecare string conectând nu doar dimensiuni temporale sau spațiale, ci realități întregi care se suprapuneau. Umbrele acelor universuri alternative pătrundeau prin rupturi,
absorbind materia și energia din realitatea lor.

„Acesta e punctul critic,” spuse MaRa. „Trebuie să stabilizăm stringurile înainte ca toate realitățile să se prăbușească într-una singură.”

Însă ecoul stringurilor devenise asurzitor. Fiecare nod era o bifurcație, o posibilitate, iar acum toate acele posibilități deveniseră un haos greu de controlat. MaRa știa că nu putea pur și simplu să încerce să sincronizeze vibrațiile stringurilor așa cum făcuse înainte. Trebuia să pătrundă în adâncurile nodului, să înțeleagă nu doar natura stringurilor, ci și legăturile dintre toate realitățile.

Cu un ultim impuls de energie, MaRa recalibră sistemele navei și porni spre centrul nodului. Umbrele deveneau tot mai dense, iar realitatea începea să se destrame în jurul lor, dar în inima nodului, ea găsi ceea ce căuta: punctul de echilibru. Era o singură frecvență, una atât de subtilă încât doar ea putea s-o audă, un ecou al tuturor stringurilor conectate prin vibrația fundamentală a Multiversului.

Cu precizie și calm, MaRa reglă sistemele, aducând fiecare string la rezonanța corectă. Nodul începu să se stabilizeze, iar umbrele din jurul lor se estompară, retrăgându-se în dimensiunile lor paralele.

Realitatea reveni încet la normal, dar MaRa știa că fusese doar un episod dintr-un conflict mult mai mare. Multiversul era plin de noduri instabile, fiecare ascunzând propriile umbre. Și fiecare greșeală din acea rețea vastă putea crea o altă criză, una care ar putea înghiți întregul Cosmos.

Autor

  • Născut în ziua de 31 ianuarie 1978, la București. Inginer diplomat al Universității „Politehnica” din București, Departamentul de Științe Inginerești, Filiera Francofonă, Divizia Electrică, specializarea „Inginerie electrică și calculatoare” (cursuri în limba franceză), studii aprofundate în domeniul ingineriei electrice la École Polytechnique Fédérale de Lausanne din Elveția (cursuri în limbile franceză și engleză), specializare postuniversitară în pedagogie la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Politehnica” din București. Doctor inginer cu calificativ „foarte bine” (magna cum laude) în domeniul inginerie electrică al Universității „Politehnica” din București, Facultatea de Inginerie Electrică. Cadru didactic universitar (preparator, asistent, șef de lucrări) timp de 21 de ani la Facultatea de Energetică, Universitatea „Politehnica” din București și membru al Comisiei pentru Dezvoltarea Creativității din cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR). Consilier la Ministerul Educației, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor începând cu anul 2007. Membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Asociației „Societatea Științifică ICPE” (SS ICPE), al Centrului pentru Științe, Prospectivă, Creativitate și Ficțiune (Centrul StrING) și voluntar în cadrul proiectului TROM.

    View all posts