Liviu Radu s-a născut la București, în 20 noiembrie 1948. Debutul literar s-a produs în revista Quasar, în 1992, cu povestirea Fața nevăzută a planetei Marte. A colaborat cu publicații precum: String, Jurnalul SF, Anticipația, Nautilus, Art Panorama, Lumi Virtuale, fiction.ro, Almanah Anticipația. Pentru activitatea sa, a fost răsplătit cu numeroase premii, printre care Premiul Vladimir Colin — 2014, Premiul Galileo pentru întreaga operă — 2012, Marele premiu Seniorii Imaginației pentru Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbați foarte cumsecade — 2011. A scris și publicat peste 20 de volume, printre care: Waldemar 1 (Tritonic, 2007), Taravik 1: Armata moliilor (Nemira, 2012), Golem, Golem (Nemira, 2014).

Trudnică procurare a hranei…

Călăreţii se opriseră pe culme, privind viermele lung al caravanei ce se târa greoi prin praf. Apoi unul dintre oşteni scoase un strigăt ascuţit, pătrunzător. Aydin întoarse capul spre el. — Ce s-a întâmplat, Mehmet? — Uită-te spre dreapta, efendi. Vine cineva.

Citește mai mult