De profesie jurist și proiectant arhitect, este doctor în științe administrative, specializată în drepturile omului, instituții politice și constituționale, legislație europeană. A fost director, deputat, consilier parlamentar, șef serviciu Drept comunitar la Camera Deputaților. Ca deputat al Partidului Umanist din România, membru în Comisia de revizuire a Constituției din 2003, a amendat Constituția din 1991, introducând în propunerile PUR principiul separației și echilibrului puterilor în stat, iar personal – principiul deconcentrării. Timp de doi ani a fost realizator și moderator al emisiunii Umanismul transformării de la 6TV.RO, propunându-și să publice literatura de sertar acumulată, literatură științifică și beletristică nouă, să-și lanseze tablourile și să evidențieze personalitățile contemporane din diferite domenii. A publicat trei volume de poezie. Pasionată de filosofie, teorie politică, fizică, matematică și poezie, a activat și activează în aceste domenii în cadrul unor grupuri, cenacluri, centre de cercetare, publicând în volume colective numeroase articole, participând la conferințe în țară și străinătate. Este adepta umanismului, dezvoltând o linie proprie: Umanismul Spiritualizat. A înființat în 1987 Cenaclul STRING în Universitatea Politehnică București, la Facultatea de Energetică, care există și astăzi, sub denumirea de Centrul STRING. A înființat revista STRING în 1991 (vezi Dicționar SF, ed. Nemira, 1999, pg. 47, pg. 155, pg. 216). Ca promotor SF, a participat la organizarea fandomului românesc, a FNTSF, a taberei de vară Atlantykron, sprijinind numeroși tineri în activitatea de avangardă. În 1991, a înființat Editura Tornada, urmând pas cu pas sfaturile prietenului său Valentin NICOLAU, care înființa în același timp Editura Nemira. Prima carte publicată de editura Tornada a fost incunabulul Despre vrăjitoare și prezicătoare de Ulric Monitor, tradusă din limba latină, pentru prima oară în România, de Tiberiu Dăioni și Delia Dună, cu un studiu introductiv de Tiberiu Turculeț (vezi: http://demonologia.blogspot.ro/2011/02/despre-vrajitoare-si-prezicatoare-2.html). În prezent, este editor, redactor, scriitor, pictor și în continuare conduce, în calitate de președinte fondator, Centrul StrING, orientându-i activitatea în elaborarea unor volume semnificative pentru gândirea filosofică, științifică și literară contemporană, vizând dezvoltarea unor proiecte de importanță națională, europeană, globală.

Președinte

Membru fondator responsabil cu reprezentarea asociației în relațiile cu instituțiile statului și ale societății civile.

Citește mai mult

Explorarea fenomenelor neobișnuite

Activitățile paranormale: Parapsihologia, Fenomene psiho‑kinetice (PK), Viziuni și apariții Analizarea evenimentelor inexplicabile: Semnale radio cosmice repetate (FRB); Zgomote, sunete, fără o sursă identificată; Apariția fără explicație a unor megaliți în cele mai neașteptate locuri de pe planetă Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN): Câteva caracteristici

Citește mai mult

Poezii

PRIMORDIALĂ Curge dintr-un ochi gigantic,lacrima de început,Universul fantomatic zacestins în transparență,cade forma globularăprintr-un spațiu conceputde gândirea infernalăa pătrunderii în esență. DESCONCRETIZARE Eram dincolo de închipuire. Formele noisub iluminareaaceluiași spectru,ne adunau unul în celălalt. Lăsasem în urmăadevărul de până atunci;concretul nu mai zăbovea cu

Citește mai mult