CEAȚA DIN 14 NOIEMBRIE

Oamenii mării au venit să ne salveze. Ne-au adus câte un combinezon ignifug și câte un trident. Barulles a zis că n-o să fie nici un război și că oamenii focului nu vor îndrăzni să ne atace. Șeful portului a dat crezare oamenilor mării. Eleonora, hangița, i-a găzduit. Comandorul Hukk a organizat exodul, Birblex, omul cu harfa, a compus imnul depărtării iar Norfolk a bătut toba să știe toată lumea. Peste noapte au luat foc registrele companiei de petrol și s-au aprins platanii din grădina publică. Oamenii de foc s-au rostogolit prin orășel arzând orice suflare. De spaimă, Fatma a născut un dragon, Ignațio s-a preschimbat într-o furnică vorbitoare iar Zanzibar s-a aruncat în mare de pe far. Corabia comandorului Hukk a încărcat întreaga suflare și s-a depărtat la timp de țărm. Erbaggan mi-a adus aminte c-o să vină ceața din 14 noiembrie și c-o să-i înghită pe oamenii de foc. Nu prea m-am luat eu după el și am continuat să prind în clești oamenii de foc și să-i sting într-un ciubăr cu gheață. În sfârșit, a doua zi, pe 14 noiembrie, s-a lăsat ceața. Erbaggan a adus o pompă de vânt găsită, prin curtea Arsenalului și mi-a zis să facem așa, o briză, să se ducă ceața. Am dat la manivelă amândoi mai multe ceasuri. Spre seara ceața s-a împrăștiat. Ne-am dus pe dig să facem o baie . Am văzut niște lumini pe cer. Și, pentru prima oară, am văzut cum răsar din apă două Luni.

„Păzea că vine roata de foc, cu belșug și noroc!

Păzea că vine soarele și vă arde picioarele, păzea, păzea”…!

Această strigătură româneascã însoțește roțile de foc rostogolite pe dealuri de tineri curajoși alergând într-o pulbere de scântei plini de bucuria gestului lor întru unificarea cerului cu pământul.

„Coborârea soarelui”, în „roata pământeanului” simbolizeazã trecerea energiei cosmice în tehnologie terestră. Energia aduce „belșug și noroc” dar tot ea „arde picioarele”, tot ea servește la transformarea conflictului în război.

Lipsa de înțelegere, cu siguranță dintr-o incultură profundă a experților NATO, a existențialului balcanic, a declanșat unul din cele mai nedrepte războaie pe care putea să le suporte civilizația umanã la sfârșitul acestei epoci cultural-religioase, în pragul instaurării forțate a „noii ordini mondiale”.

Imoralitatea războiului din Iugoslavia mă face să mă întreb: la ce mai folosește Biblioteca Mondialã, acest vas în care noi toți am turnat câte puțin din spiritele noastre, ale popoarelor noastre, așezându-l pe soclul înțelegerii umane definindu-l – înțelepciunea umanității.

Focul inconștienței arde din nou. Prostia pârjolește și ucide din interese străine celor care plătesc cu viața. Arătura de primăvară pe pământul Europei de sud se face cu lama morții, instalată la plugul american. Creatorii războiului stelelor au pornit joaca de prost gust. Crezându-se probabil în realitatea virtuală și-au intitulat demența: Furtună în Balcani.

Țările din Est se vor uni desigur în jurul Rusiei și astfel va apare un nou dușman vechi al NATO: Alianța de Est.

Ce-ar fi mai bine pentru România, prinsă în cleștele intereselor de tot felul, ca o nucă într-un spărgător de nuci?

Neutralitatea ! atât și nimic mai mult. Situată în zona gri a înțelegerilor generale, pasată, mințită, umilită și distrusă, România va trebui să-și protejeze locuitorii prin asigurarea neutralității sale permanente respectând câteva obligații, cum ar fi:

– să nu ia parte la pacte (alianțe) politice, militare, economice, care au ca scop pregătirea războiului;

– să nu permită folosirea teritoriului său pentru amplasarea bazelor militare străine, rampe de lansare de rachete, etc.;

– să nu producă, deține sau experimenta arme nucleare.

Neutră, România și-ar menține dreptul la autoapărare individualã și colectivã, dreptul de a cere ajutor și a fi ajutată când este agresată, dreptul de a fi membru ONU.

Interesele instanțelor „noii ordini mondiale”. vor fi cu siguranțã orientate împotriva acestui gest al nostru și probabil nu vom fi ajutați să devenim neutri.

În decembrie când am lansat tema acestui numãr String, Focul între rãzboi și pace, am sperat că nu vom avea acoperire în realitate. Îmi era fricã să mă gândesc la forța acestor cuvinte asociate.

Gândul induce realitatea sau viitorul realității coboară în gândul nostru?

 A cincea forțã!

În Africa sau Iranul prezoroastric focul era considerat o fiinþã vie care se poate deplasa [i poate mânca, devorând tot ce-i iese în cale. Era interzisã suflarea sau scuiparea în flacãrã sau chiar arderea de[eurilor fiziologice ([i în România) folosindu-se pentru combustie lemnul pur [i parfumat. În cultura universalã focul ca element poate fi: foc solar, foc ceresc, foc viu, foc infernal, foc cosmogonic, foc cosmic primordial, foc escatologic, foc prometeic, foc artizan, foc tehnic, foc sacrifical, fiecare cu povestea [i rolul lui.

Focul este tratat cu respect: nu poate fi insultat (Iran, India) sau blestemat (România); când se dãrâmã o casã, cuptorul sau vatra nu trebuie atinse (România) [i tot la noi dar [i la alte popoare existã un tabu ignic, numele focului fiind evitat – se folose[te vatrã sau luminã pentru a nu se invoca focul care ar putea sã se transforme în incendiu.

Legat de aceste superstiþii trebuie sã vã evoc în afarã de exemplul de mai sus, legat de tema acestui numãr al Stringului [i rãzboi, urmãtoarea întâmplare de o stranietate maximã: eram pe bac în tabãra Atlantykron, soarele ardea puternic, regretatul nostru Dan Meri[ca, citea o povestire în care tot repeta un cântec – o tobiþã micã, fumul se ridicã…[i iar [i iar…pânã când am avut impresia cã fumul se ridicã din podeaua încinsã a vasului. La foarte puþin timp, dupã ce a terminat povestirea, în pauzã, a venit la mine în cabinã. Era deosebit de preocupat [i mi-a fãcut o destãinuire tulburãtoare, la care [i astãzi dupã atâþia ani de la moartea lui nu mã pot gândi fãrã teamã de necunoscut. Mi-a spus: Mihaela, foarte curând am sã mor fiindcã am întâlnit Divinitatea [i acest lucru nu mi se va ierta. Era ca o luminã foarte puternicã, ca un foc rece însã, fiindcã nu mã ardea. Nu mi-a fost teamã dar [tiu cã voi plãti acest efort al meu de a ajunge acolo (ajunsese printr-un anumit exerciþiu-ritual). Era la începutul lui august. Dupã cum [tiþi cu toþii, Dan, care era inginer specializat în electrotehnicã, administrator de energie rece, electricã, a murit în luna noiembrie, electrocutat.

Nu cred cã avem de-a face cu ceea ce noi numim: coincidenþã! Cred cã avem de-a face cu: a cincea forþã!

FOCUL CARE [|I ESTE D~RUIT

COSTI GURGU

Cu o zi [nainte s` ia hot`r@rea, diminea\a a fost una obi]nuit`. Zeul se [ntorsese din zborul matinal ]i umplea deja satul de c@ntec. Tat`l de Sus [l a]tepta [n fa\a casei cu fratele mai mic, pentru a-i duce [n p`dure s`-i [nve\e v@n`toarea de maluci printre trunchiurile putrezite. Lui nu-i pl`cea s` v@neze, dar [n\elesese c` era una din [ndatoririle Ta\ilor, printre multe altele care asigurau subzisten\a familiei.

Tat`l de Jos lucra [n gr`dina din liziera p`durii. Asta, da munc`. Grea, dar frumoas` ]i plin` de satisfac\ii. Se [ntorcea acas` cu corpul fr@nt, [ns` cu sufletul u]urat de povara zilnic` a vie\ii. Uualuu spera s` fie ]i el [ntr-o bun` zi tot un Tat` de Jos.

Ceva [l deranja totu]i. Aerul i se p`rea prea [nc`rcat, iar gopii satului prea zgomoto]i, acoperind eforturile Zeului. De]i, [ns`]i muzica [ndemna sim\urile spre activitate, spre desc`tu]are de energii. Tocmai de aceea nu a avut nimic [mpotriv` s` se gr`beasc`. {ns`, ca niciodat`, atmosfera matinal` l-a nemul\umit, lucru ce de altfel i-a ]i trezit nedumerirea, dar a fost probabil ]i unul din motivele neb`nuite ce au impulsionat hot`r@rea de a doua zi.

Cu cozile pelerin` str@nse [n jurul mijlocului pentru a nu-i st@njeni, au intrat [n p`dure [n c`utarea zonelor de copaci pr`bu]i\i. Malucii formau adev`rate comunit`\i [n trunchiurile putrezite, n`p`dite de mu]chi ]i ciuperci ]i acoperite de vegeta\ia luxuriant`. Asta ]i f`cea periculoas` c`utarea lor – dac` cumva le observai prea t@rziu ]i c`deai [ntr-o ambuscad`, animalele erau at@t de iu\i [nc@t rareori reu]eai s` scapi. V@n`toarea de maluci se deprindea [n timp, dup` mult` practic` ]i cu o mul\ime de nepl`cute mu]c`turi ]i zg@rieturi. V@n`torii versa\i aveau un sim\ special, era aproape ca mirosul, dar mai degrab` o senza\ie de miros. Ei, pur ]i simplu, sim\eau apropierea unei astfel de comunit`\i, ce pentru ni]te novici r`m@nea ascuns` p@n` [n momentul [n care c`lcau [n ea. Iar atunci era prea t@rziu. Tat`l de Sus al lui Uualuu era unul din v@n`torii cei mai experimenta\i din sat ]i de aceea a ]tiut s` ocoleasc` cu grij`, de departe, prima comunitate, [ntrucat el ‘o mirosise’ ca fiind prea mare pentru doar trei gopi. {n schimb a doua, la o or` de mers, era ceva mai t@n`r`, cu doar c@teva exemplare care probabil c` se stabiliser` acolo de cur@nd. Apropiindu-se, le-a explicat c` malucii n-au practic nici un du]man natural, motiv pentru care erau foarte neaten\i, cu auzul ]i mirosul slabe, f`r` un sistem de ap`rare organizat. De aceea, oricine putea ajunge chiar [n mijlocul comunit`\ii f`r` a fi oprit.

P@nda ]i asaltul au fost cele obi]nuite, pe care le repetau de mult timp, iar lupta propriu-zis` s-a terminat repede. Nu fuseser` dec@t dou` grupuri a c@te patru exemplare. Lupta a fost probabil un alt motiv care l-a determinat a doua zi s` ia hot`r@rea. Uualuu g`sise [ntr-un trunchi, frec@nd o coard` de copac prin gaura unei buc`\i de lemn, o maluc`, care contrar obiceiului nu ie]ise la lupt`, ci se ascunsese. Gopul despicase imediat trunchiul, sco\@nd femela la lumin` ]i ridicase secera deasupra capului, ezit@nd [ns` c@teva secunde. Blana lucioas` a animalului se [nfiorase, ochii i se m`riser` [nsp`im@nta\i ]i sc@ncea neajutorat`. {n cele din urm`, Uualuu a cedat ]i a lovit scurt, c@t mai eficient, pentru a nu-i pricinui suferin\e inutile.

„Dar, dac` g@ndesc ]i ei, Tat` de Sus?” [l [ntrebase pe drumul de [ntoarcere. „N-am mai auzit de a]a ceva. Ce prostii po\i s` spui, Uualuu. Ei reprezint` hrana noastr` ]i a]a a fost de c@nd m` ]tiu eu, ]i a]a m-a [nv`\at ]i Tat`l meu de Sus, vorbind de el, de Tat`l lui de Sus ]i despre tot neamul de c@nd s-a a]ezat aici. To\i au v@nat maluci ]i i-au m@ncat ]i nimeni nu ]i-a pus o astfel de problem`.” R`spunsul [ns` nu l-a mul\umit pe t@n`rul gop ]i din acea zi nu a mai m@ncat niciodat` carne de maluc.

{n drum spre sat, [n plin` p`dure, la mare distan\` de orice comunitate, au c`zut [ntr-o capcan`. Animalele ap`reau de peste tot, lans@ndu-se cu [nver]unare [n valuri de asalt. Au fost nevoi\i s`-]i abandoneze prada ]i s` fug` pentru a sc`pa cu via\`. Tat`l de Sus le-a asigurat retragerea ]i pe l@ng` multe altele s-a ales cu o mu]c`tur` de ganglion. Ajun]i [n sat l-au pansat cu scoar\` de ]uar ]i iarb` galben`, dar infec\ia s-a generalizat rapid ]i pe parcursul acelea]i zile a murit [n chinuri. Povestea ambuscadei a zguduit satul, [ntrucat era bine ]tiut c` malucii nu atac` niciodat` [n p`dure ]i niciodat` din proprie ini\iativ`, ci numai [n ap`rarea comunit`\ilor din zonele cu copaci pr`bu]i\i. Era pentru prima oar` ]i era alarmant, dar nimeni nu s-a [ntrebat cum de-i a]teptaser` acolo, t`indu-le calea de [ntors acas`. Abia mai t@rziu, Uualuu a descoperit [n peregrinarile sale [n p`dure c` malucii [nv`\aser` s` comunice la distan\`, prin intermediul corzii de copac frecate prin gaura unui lemn. Nu-]i explicase care e exact modul de comunicare, convins c` e un soi de magie.

{n seara acelea]i zile, preo\ii satului i-au luat Tat`l de Sus pentru Ritualul Mor\ii. L-au cur`\at de blan` ]i de piele, l-au t`iat ]i l-au pisat p@n` s-a transformat [ntr-o past` g`lbuie. Focul Satului s-a f`cut conform obiceiului [nc` din timpul zilei, pentru a goni fiin\ele rele ale p`durii, ce ar fi vrut s` se serveasc` cu o buc`\ic` din mort, iar fiii lui ]i Tat`l de Jos l-au vegheat, pentru a nu dispare nimic de pe masa de opera\ie a preo\ilor. Toat` dup`-masa, Eteralul, Zeul Satului, a c@ntat o muzic` monoton`, obsedant`, [nconjur@ndu-]i ]uarul, copacul-sf@nt, cu o perdea de m@zg` mirosind a flori putrezi.

La c`derea [ntunericului, [ntreaga popula\ie a satului s-a str@ns ca de obicei [n jurul copacului sf@nt, la Foc. Preo\ii au a]teptat p@n` c@nd to\i gopii ]i-au ocupat locurile, moment [n care Zeul a [nceput o melodie neagr`, [nsp`im@nt@ndu-]i ascult`torii, pentru c` oricine ]tia c`-i muzica Mor\ii care vine s`-]i ia noul slujitor. Pe nesim\ite, linia melodic` s-a simplificat ]i s-a luminat, aduc@nd peste s`teni o ploaie cu lacrimi de aur pentru a le sp`la inimile de triste\e. {n hohotele ]i gemetele asisten\ei, preo\ii s-au apropiat cu recipientul con\in@nd pasta defunctului ]i au uns ]uarul p@n` aproape de coroana stufoas`. Seara a fost mai scurt` dec@t [n mod normal, a]a [nc@t destul de devreme s-au [ntors to\i pe la casele lor, cu sufletele u]urate de durerea mor\ii, preg`ti\i s`-]i reia via\a. Uualuu a fost profund mi]cat c@t de eficient a lucrat Zeul, sc`p@ndu-l de povara suferin\ei ]i probabil c` `sta a fost un alt motiv [n luarea hot`r@rii.

* * *

Era o diminea\` mai pu\in obi]nuit`. Zorii rozalii, []i scoseser` must`\ile peste orizont. {n sat era lini]te, Eteralul fiind [nc` plecat [n zborul matinal. Uualuu ie]i din cas` ]i se [ntinse. Merse [n pia\a satului. {]i [nfoie coada-pelerin` peste cap pentru a se proteja de stropii reci de rou` ce se scurgeau [ntr-o ploaie fin` de pe frunzele copacilor. Privii cerul. Nici urma de Zeu. Socotind c` mai are timp p@n` la [ntoarcerea lui, se [ndrept` spre gr`dina familiei. Tat`l de Jos lucra p`m@ntul cu [nd@rjire, aproape cu furie. Nu mai v`zuse niciodat` la el at@ta [nver]unare, cum n-o mai v`zuse niciodat` pe Mam` pierz@nd o diminea\`, c@nd treburi urgente o alergau zilnic. St`tea pur ]i simplu ]i-l privea pe Tat`l de Jos. Se opri nehot`r@t la marginea lumini]ului. Mama sc@ncea u]or, ca un copil. Nu mai fusese martorul nici unei desc`rc`ri individuale de durere. {nv`\ase c` [n particular trebuie s`-]i controleze sentimentele. Doar la Foc, seara, putea s` ]i le [mp`rt`]easc` celorlal\i. Nu ]tiu de ce, dar scena celor doi p`rin\i [l r`scoli ad@nc, sco\@ndu-i durerea la suprafa\`. Problema sa i se p`ru minor` prin compara\ie.

– Uualuu, ce-i cu tine!? exclam` Tat`l de Jos.

Ridic` privirea vinovat, de]i nu-]i explica pentru ce ]i p`trunse [n lumini].

– Ce se [nt@mpl` cu voi?

– Fiule, sunt lucruri care nu se pot explica. Ai s` le [n\elegi mai t@rziu, c@nd vei avea familia ta. Dar nu cred c` `sta-i motivul pentru care ai venit!

– Azi noapte am avut un vis, [ncepu pu\in intimidat de situa\ie. Era tot satul la Foc ]i Zeul c@nta ca de obicei. O sear` ca oricare alta, p@n` [n momentul [n care eu m-am ridicat ]i am [nceput s`-l [ng@n pe Eteral. {l imitam perfect ]i [n cele din urm` a-\i [nceput ]i voi.

Tat`l de Jos se apropie pu\in nelini]tit. A]tepta [ntreb`tor.

– Ei bine, cred c` asta trebuie s` fac eu – s` c@nt. Am sim\it imboldul `sta de foarte mult timp, dar nu mi l-am putut explica. Acum ]tiu sigur ce vreau. Vreau s` stau al`turi de Eteral ]i s` c@nt`m [mpreun`.

– Uualuu, [l lu` de umeri Tat`l ]i-l for\` s` se a]eze [ntre el ]i Mam`, s-ar putea s` nu fie decizia cea mai bun`. {n plus, din c@ntat n-o s`-\i po\i [ntre\ine familia.

– Atunci nu cred c` vreau s` am o familie.

– B`iete, ce prostie!

– Bine, o s` am o familie. Nici nu va trebui s` c@nt toat` ziua. Asta face Zeul. Eu voi munci a]a cum faci tu, iar seara c@nd nici tu nu mai lucrezi, voi c@nta.

– Trebuie sa-\i povestesc ceva. Acum mul\i ani, l@ng` lacul din inima p`durii exista un alt sat. Tu nu ap`rusei [nc`, eu [ns`mi eram doar un copil. Un sat de p`dure, obi]nuit, numai c` Zeul lor era unul din cei mai buni Eterali. Venea lume din alte sate s`-l asculte. Chiar Tat`l meu de Jos m-a dus o dat`. {ntr-o bun` zi, unui gop din acea comunitate i-a murit at@t consoarta c@t ]i partea de Jos a familiei, m@nca\i de furnicile ro]ii, care ]tii c` fac ravagii [n padure. Norocul nostru e c` suntem oarecum la c@mpie, unde ele se aventureaz` mai greu. Gopul acela a umblat atunci ca nebun prin padure ]i n-a mai reu]it s` ajung` seara la Foc, pentru Ritualul Mor\ii. Astfel, n-a avut parte de alinarea Zeului. Sufletul s`u a r`mas aprins de ur` ]i durere, g`sindu-]i lini]tea doar [n plimb`rile sale prin p`dure. La pu\in timp de la nenorocire, [ntors acas` cu o prad` gras` de maluci chiar [n miez de zi, a r`mas [n sat contrar obiceiului, s`-i jupoaie ]i s`-i prepare pentru iarn`. Numai c`, dup` c@teva ore, furia ]i durerea i s-au urcat la cap nemaisuport@nd muzica vesel` ]i optimist` a Zeului, care [nviora satul ]i-l [mbia la munc`. Atunci, a [nceput s` arunce cu pietre [n el. Ceilal\i s`teni nu ]i-au dat seama pe loc ce se [nt@mpla, iar Eteralul n-a reac\ionat, fiind pentru prima oar` confruntat cu o manifestare ostil`. Gopul era [ns` v@n`tor ]i av@nd m@na sigur`, a reu]it chiar din primele lovituri s`-l nimereasc`. A]a c`, [nainte ca cineva s` intervin`, Zeul c`zuse la r`d`cina ]uarului, agoniz@nd. C@teva secunde mai tarziu ]i-a deschis larg aripile ]i a murit. Era pentru prima oar` c` se [nt@mpla a]a ceva. N-au ]tiut cum s`-l pedepseasc` pe vinovat, care oricum, dou` zile mai t@rziu a c`zut [ntr-o ambuscad` a malucilor. Cert e [ns`, c` nici un alt Zeu n-a mai venit [n acel loc, unde de atunci nu a mai c@ntat nimeni ]i f`r` nici o explica\ie aparent`, satul a dec`zut treptat, p@n` c@nd s-a stins cu totul. Cred deci c` ar fi bine s` te g@nde]ti de zece ori la consecin\e, [nainte s` faci ceva nes`buit. Poate [ncercarea ta va fi piatra aruncat` [n Zeul nostru. {n plus, tu nici nu ]ti ce-i aia muzic`. N-ai nici cea mai mic` idee.

Uualuu sim\i c` e un rost [n cele spuse de Tat`l de Jos. Cuget` [ndelung ]i [ntr-un final plec` singur [n p`dure, spre Mun\ii Negri, socotind c` acolo va putea [nv`\a s` c@nte f`r` s`-l supere pe Zeu. Nu ]tia prea sigur cum o s-o fac`, dar era convins c` [n cele din urm` va g`si solu\ia cea mai bun`.

A doua zi diminea\` familia sa descoperi c` fugise. {l c`utar` o vreme prin [mprejurimi, dar nu reu]ir` s`-i dea de urm`.

* * *

Diminea\a era limpede ]i luminoas`, de]i soarele nu adulmeca [nc` orizontul. Aerul r`coros se umplea de miresmele ]uarilor ]i ale florilor s`lbatice de p`dure. P`durea, care []i adormea tainic fiin\ele nop\ii, oferindu-]i un r`gaz pentru colorata via\` de zi.

Zeul se [ntinse adulmec@nd cu pl`cere. Privi ocrotitor uli\a principal` a satului. Umed`, bordat` cu verdele cur\ilor m`rgina]e, nu prea lat`, topindu-se brusc [n liziera [nflorit` a p`durii. Uli\a se continua ]i [n partea opus`, p@n` [n r@u, prelungindu-]i existen\a prin pode\ul de lemn ]i drumeagul ]erpuit de pe cel`lalt mal.

T`cerea veghea [nc` satul scufundat [n aura somnului. Zeul se c`\`r` [ncet, f`r` zgomot, p@n` [n v@rful copacului sacru, ]uarul ocrotitor al tribului ]i se mai [ntinse [nc` o dat`, dezmor\indu-]i trupul adormit. Prinse a culege de pe crengile apropiate, frunze c@t mai grase ]i zemoase, pe care le mestec` [ndelung, scuip@nd resturile. Treptat, corpul alb-str`veziu [ncepu s` se coloreze, [nl`untrul s`u, sub piele, [nv@rtejindu-se nori de un verde-pal. {]i destinse aripile ]i a]tept`. Un fluid verde [ncepu s`-i curg` prin oasele sub\iri ale membrelor acoperite de pielea transparent`. S`lt` u]or de pe crac` ]i la un moment dat se desprinse de copac, [n`l\@ndu-se ca un balon. {n foarte scurt timp nu mai avu nevoie dec@t s`-]i deschid` larg aripile membranoase ]i s`-]i direc\ioneze [n`l\area purtat pe curen\ii de aer.

Satul r`mase o pat` mic`, ha]urat` de uli\e, pe un fond verde aprins, imens covor de verdea\`, topit [n multe locuri de r@uri ]i lacuri, ca de o lav` albastr`. {i z`ri ]i pe ceilal\i Eterali [n`l\@ndu-se str`vezii, iriga\i de o circula\ie verde, cu bule mari r`sucite, u]or fosfore]cente, umfl@ndu-le abdomenul ]i pieptul, mi]c@nd insesizabil din aripi, frumuse\i stranii, zmee [n`l\ate de copiii p`m@ntului, [ndrept@ndu-se fragile spre aceea]i \int`.

Dep`]i primul strat de nori ]i se al`tur` mul\imii str`lucitoare ce a]tepta [n cea mai deplin` t`cere. Numai v@ntul ]uiera s`lbatic [ncerc@nd s`-i zmulg` din pozi\ii, p`strarea echilibrului p`r@nd imposibil`, ireal`, nebuneasc` pentru fragilitatea lor. Toate privirile erau a\intite spre locul de unde trebuia s` r`sar` soarele. Deasupra lor, ascuns de un ultim strat de nori, albastrul [nchis al cerului, ca o mare r`sturnat`.

O dung` de aur str@nse linia [ndep`rtat` a orizontului. Ca la un semn, [ntr-un sincron perfect, vocile Zeilor explodar` violent [ntr-o not` triumfal`, insuportabil` pentru orice fiin\` p`m@ntean`. Parc` a]tept@nd semnalul lor, dunga de aur se [ntinse [ntr-un halou care d`rui culoare p`m@ntului adormit ]i [nconjur` corul celest. Melodia se [n`l\` puternic`, victorioas`, c@nt@nd gloria Dimine\ii ]i a Vie\ii, a Soarelui ]i a Cerului, a P`m@ntului ]i a Apelor, sp`rg@nd [n f@]ii biciuitoare atacul v@ntos. C@ntecul, prin puterea lui devastatoare, insuportabil` pentru urechea unui gop, ar fi putut distruge un sat [n c@teva secunde. De aceea era destinat numai triumfului Existen\ei.

C@nd cercul perfect al soarelui r`s`ri complet deasupra orizontului [mpr`]tiind fl`c`rile luminii ]i splendorii peste lume, o ultima not` vibr` lichefiind aerul, [n timp ce ochii Zeilor fixau globul incandescent, [nro]indu-se la r@ndul lor ]i umfl@ndu-se.

{n momentul [n care nota se stinse, Eteralii [ncepur` s` cad` precum pietroaiele, cu corpul revenind la transparen\a ini\ial`. Sub primul strat de nori []i destinser` iar aripile, strecur@ndu-se cu elegan\` prin faldurile v@ntului, fiecare spre tribul sau.

Apropiindu-se, observ` fiin\ele m`runte ale comunit`\ii mi]c@ndu-se deja pe uli\e. Plan` maiestuos deasupra colibelor de lemn, cu acoperi]uri din frunze ]i se a]ez` pe ramura obi]nuit`, ]lefuit` de ghearele lui, sclipind sidefiu [n lumina crud` a dimine\ii.

{si acord` c@teva minute de r`gaz, dup` care scoase primele note. Pl`cute, duioase, optimiste. Pentru fiin\ele sensibile ale muritorilor, pentru sufletul lor t@njind dup` frumuse\e, pentru spiritul vesel ]i muncitor al gopilor.

{ncepuse o nou` zi.

* * *

{n ziua aceea, Mama familiei se [ngrijea de cas`. Uualuu str`b`tu curtea ]i intr` [n [nc`perea central` a c`minului. {]i a]ez` bagajele pe lada din lemn [ncrustat de l@ng` fereastr` ]i se [ndrept` spre buc`t`rie. Pe Mam` o g`si [n prag privindu-l, ne]tiind s` reac\ioneze. Era mai v@njos ]i [n acela]i timp mai slab, blana []i pierduse luciul, figura i se [nseninase, era mai matur` ]i luminat` de o mul\umire ce venea din interiorul s`u ]i care-l tr`da f`r` gre] – era fericit. Trecuse un an de c@nd fugise, f`r` s` mai ]tie cineva, ceva de el. {l crezuser` deja mort, c`zut [n vreo ambuscad`. Mai t@rziu au realizat c` asta era cel mai pu\in probabil s` se [nt@mple. Uualuu devenise frate cu malucii. De la ei aflase c` ]i Natura c@nta, nu numai Zeii ]i c` Natura [\i poate [mprumuta din instrumentele ei, pentru a-\i acompania glasul. Le prinsese modul de comunicare ]i le dezv`luise secretele capcanelor gopilor pentru a nu mai c`dea [n ele. Iar ei [l [nv`\aser` s` c@nte cu Natura. Apoi se afundase [n p`durile neumblate ale Mun\ilor Negri pentru a-]i des`v@r]i arta. Le str`b`tuse culmile [ng@n@nd v@ntul ]i p`s`rile, fo]netul p`]unilor ]i glasurile fiarelor.

Tat`l de Jos era ca [ntotdeauna la munc`, iar fratele s`u plecase din zori la v@n`toare de purini. {l pofti la mas` ]i-l osp`t`, cercet@ndu-l cu nesa\, ne]tiind dac` se poate apropia de el sau devenise un str`in. {l iertase pentru fuga lui de bucuria revenirii. P@n` seara, c@nd se re-[ntoarser` Tat`l ]i fratele, Uualuu [i povesti prin c@te trecuse, despre frumuse\ea vie\ii printre norii bureto]i ]terg@nd lascivi v@rfurile [nz`pezite ale mun\ilor, pe culmile st@ncoase [n lini]tea absolut`, c@nd t`cerea se sim\ea fizic umpl@nd h`urile pr`p`stiilor, sau depre [ncremenirea p`durii negre ce da numele mun\ilor, p`dure [n\epenit` [n lava care cu mult timp [n urm` s-a scurs bolborositoare pe coastele stufoase, solidific@ndu-se ]i [mpietrind \inutul. Nu ezit` s`-i povesteasc` de maluci, despre inteligen\a ]i bun`tatea acelui popor.

{nserarea [i g`si pe to\i patru [n fa\a focului aprins [n vatr`, tot st@nd ]i povestind. {ncepu s`-]i desfac` bagajele: o lance din piatr` de lemn solidificat, culeas` ]i prelucrat` de Uualuu [n Mun\ii Negri, pentru fratele s`u; un s`cule\ cu semin\e de fructe comestibile, necunoscute [n sat, dar care ar fi putut spori bog`\ia hranei ]i evita necesarul de carne de maluc. Apoi le ar`t` pe r@nd instrumentele pe care i le confec\ionaser` prietenii s`i [n armonie cu Natura: bimotul – trei be\e g`urite, prin ale c`ror orificii treceau nou` corzi de copac, legate [n perechi de trei la c@te un ]urub din lemn. R`sucind ]uruburile, corzile scoteau zgomote prelungi ]i t@nguitoare. Talanul – un lemn scobit ]i golit pe din`untru, g`urit [n mai multe locuri ]i str`b`tut de un ]irag de bile din piatr` de lemn solidificat. Sufl@nd printr-un cap`t al s`u, aerul punea [n mi]care bilele, care scoteau astfel un fluierat zorn`itor. Apoi clopo\eii ]i pocnitoarele cu ghinde, ]i multe altele.

– N-ai renun\at la ideea de a c@nta cu Zeul! constat` Tat`l de Jos.

{mb`tr@nise mult [n acel an. Se jig`rise precum un animal bolnav. Coada- pelerin` [i at@rna r`rit` ]i i se puteau num`ra coastele. Mama [n schimb se [ngr`]ase peste m`sur`.

– N-am renun\at, Tat` de Jos. Asta-i menirea mea.

– Atunci ce mai astep\i? oft` acesta.

– Mi-e fric`, m`rturisi Uualuu [ngrijorat. {nc` nu pot s`-mi controlez perfect cel mai complex instrument l`sat de Natur`, ad`ug` [ncet ar`t@nd spre perni\ele at@rnate de-o parte ]i de alta a g@tului. La femele erau mai mici ]i mai [ntinse spre ceaf` ]i de aceea c@nd le foloseau sunetele erau mai ascu\ite, mai stridente. La masculi, erau mai mari ]i mai bombate spre piept, sunetele lor fiind mai joase, mai grave. Dar nimeni nu se oprise p@n` atunci s` le studieze – erau ca ni]te ornamente. Pentru vorbit era de folos numai gura ]i doar la emo\ii puternice, necontrolate, []i umflau perni\ele ]i slobozeau strig`te furioase, uimite ori vesele. Umflate cu aer, ar`tau ca o pereche de s`cotei ce se prelingea spre centrul grumazului, unindu-se [ntr-o piele fin` ]i cutat`, t`iat` de trei fante. Uualuu []i umfl` perni\ele, apoi se apuc` s` scoat` aerul prin fante, modul@ndu-l. Nu mai erau strig`tele emo\ionale ale gopilor, ci note muzicale, [nc` nesigure, rudimentare.

Tot satul era str@ns [n jurul Focului de Sear`. Uualuu p`]i [n centru, [n murmurul asisten\ei. Ocoli vatra ]i se apropie de copac, privindu-l pe Zeu cu venera\ie. Preo\ii tres`rir` nelini]ti\i. C@ntecul divinit`\ii [nconjur` spectatorii cu o perdea de lumin` ce se rotea frenetic. T@n`rul gop se a]ez` la r`d`cina ]uarului sf@nt ]i [ncepu timid s`-l [ng@ne pe Zeu. Neauzit. Eteralul reduse tonalitatea ]i simplific` linia melodic`, cern@nd o ninsoare de s`rb`toare peste sat. Glasul gopului prinse curaj ]i urm@nd c@t mai exact muzica se [n`l\` cu st@ng`cie. Ca primii pa]i ai unui copil.

Dup` primele zile, [n care comunitatea se convinsese c` nu se [nt@mpla nimic r`u, Uualuu [ncepu s`-]i petreac` tot mai mult timp l@ng` copac. Astfel c`, dup` doar c@teva s`pt`m@ni se mut` cu toate obiectele personale la r`d`cina ]uarului sf@nt, f`r` ca nimeni s` se mai [mpotriveasc`. Uitase [nv`\`turile malucilor ]i lec\iile Naturii, precum ]i de instrumentele sale. {ncercarea suprem` era de a-l imita c@t mai perfect pe Zeu, de]i sim\ea c` ceva oricum lipse]te ]i va lipsi. {ns` era ca un fel de vraj`. Nimic nu mai conta. Dar satul era mul\umit, familia [l acceptase a]a, aduc@ndu-i de m@ncare ]i [ngrijindu-l acolo, [n mijlocul pie\ii, iar Eteralul [l ajuta cu r`bdare, repet@nd obsedant anumite linii melodice, pentru ca el s` le poata [nv`\a.

Satul era fericit!

* * *

Sim\ii aroma florilor s`lbatice ce-]i deschideau corolele umede de somn ]i [n special mireasma potrului – lujer plin cu miere, [nv`luit de o p@nz` alb`, fin`, [mbrobonit` cu mici puncte ro]i. Scena cea mai frecvent` diminea\a, era cea a malucilor tr@nti\i pe spate, sub potrii [ngreuna\i, aplec@nd u]or cupa ]i scurg@nd lacomi lichidul dulce ]i hr`nitor, negru ca noaptea ]i gros ca lava. Z@mbi fericit de vecin`tatea prietenilor s`i. Dar z@mbetul i se ]terse c@nd privi [mprejur de]i nu deschisese ochii. Dormea ]i totu]i putea vede c` nu la fra\ii lui, putea cerceta satul [n zori. Lumina cr`pase pieli\a nop\ii ]i-]i strecur` triumf`toare prin sf@]ietur` bra\ele lungi ]i albe. Tribul nu se trezise [nc`, lini]tea fiind netulburat` la aceast` or` a [nceputului de zi, c@nd ]i p`durea se odihnea [ntre retragerea vie\uitoarelor nop\ii ]i apari\ia celor ale zilei.

{ncerc` iar s`-]i deschid` ochii, dar nu reu]i s`-]i clinteasc` nici m`car un pic pleoapele ]i la [nceput se sperie realiz@nd c` totu]i, [nc` doarme, cufundat [n cel mai dulce somn. Dormea, dar [ntr-un mod cu totul curios era treaz ]i vedea lumea din jur cu ni]te ochi neb`nui\i p@n` atunci, din interiorul s`u. {l v`zu pe Zeu cobor@nd pentru prima oar` din copac. Se apropia de el. Era mai [nalt dec@t i se p`ruse, cu corpul lung ]i zvelt, translucid [n lumina [nc` tulbure a zorilor. {]i destinse aripile maiestuos, [ntinz@ndu-]i pielea transparent` cu tente albicioase, peste oasele lungi ]i sub\iri. Acum corpul [i p`rea de copil [n compara\ie cu anvergura aripilor. {l prinse [n gheare ]i [l s`lt` [n susul ]uarului. Nu-i mai era fric` ]i se g@ndea c` orice s-ar [nt@mpla, a]a trebuia ]i avea un rost.

Ajuns [n v@rful copacului privi uli\a principal` a satului cu m@ndrie, dar nu era nimeni la acea ora s`-l admire. La un semn, se urc` [n spatele Eteralului, [n timp ce acesta [ncepu s` mestece frunza verde ]i zemoas` a arborelui-sf@nt. Hrana [ngurgitat` se volatiliz` [n corpul s`u translucid, [nv@rtejindu-se ca norii ]i scurg@ndu-se cu repeziciune prin oasele aripilor. {n c@teva minute, trupul []i pierduse transparen\a [ntr-o mas` verde pal.

{ncepur` s` se [nal\e u]or, f`r` nici un efort. Cerul se apropia din ce [n ce mai iute, ame\indu-l. Privi satul de sus ]i se cutremur` de frumuse\ea peisajului. Recunoscu a]ez`rile [nvecinate, p`durea, Mun\ii Negri, apoi r`mase [ncremenit de c@t de [ntins` ]i neasemuit` era lumea. Ce fiin\e stranii ]i minunate vor fi tr`ind pe t`r@murile galbene de la est, dar pe cele albastre de la vest, ori [n marea p`durilor din sud?

V@ntul, pe m`sur` ce urcau, cre]tea [n intesitate. {]i desf`]ur` coada-pelerin` pentru a se proteja de curentul [nghe\at. Str`b`tur` primul strat de nori [ntr-o aparent` acalmie, dar deasupra lui v@ntul se transformase [n adev`rat` furtun`. {n ultimul moment [i v`zu pe to\i ceilal\i Zei, [ntr-o mas` compact`, cu aripile [ntinse sclipind de chiciur`, a]tept@nd culca\i pe curen\ii de aer. {nghi\i [n sec de emo\ie.

Le urm`ri privirile. Toate erau a\intite spre locul unde p`m@ntul se curba u]or, topindu-se [n cer. Pe nesim\ite, banda str`lucitoare a r`s`ritului [nr`m` lumea. O atingere de niciunde [i m@ng@ie urechile ]i un val sonor [ndep`rt` v@j@itul v@ntului printre aripile Eteralilor. Nota triumfal` erupse din piepturile lor, izbindu-l [n moalele capului. Se ag`\` cu disperare de purt`torul s`u, sim\ind c` ame\e]te. Cu tot bandajul acustic, corpul [i vibra de glasul corului divin. Atunci sim\i!

{l percepu ]i-]i opri r`suflarea. Fu [nfiorat de sentimentul Existen\ei. O prezen\` dintotdeauna, mai presus de orice, cuprinz@nd [n fiin\a Lui [ntreaga lume, ceva de pretutindeni ]i oric@nd, fierbinte ]i [nghe\at, ad@nc, ame\itor de profund, [nsp`im@nt`tor de mare, cutremur`tor de puternic, dureros de bun ]i de [n\eleg`tor ]i de necuprins ]i de ne@n\eles, cople]indu-te cu spaima [nceputurilor, pacea prezentului ]i nelini]tea viitorului, [nec@ndu-te [n z`d`rnicia c`ut`rii [n infinitul formelor ]i oferindu-\i speran\a victoriei [n eternul lan\ al gopenirii, al existen\ei, al lui Este.

Uualuu url` de fric`, pl@nse, se extazie, murii ]i [nvie, tremur` cuprins de febr`, vru s` zboare ]i s` r@d`, apoi [ncepu s` c@nte, umfl@ndu-]i ]i golindu-]i perni\ele g@tului a]a cum nu mai f`cuse niciodat` ]i glasul s`u se al`tur` corului celest, celebr@nd opera crea\iei divine ]i descoperirea celei muritoare, sc@nteie din focul etern.

Se trezi la r`d`cinile ]uarului sf@nt, istovit ]i [nghe\at, cu sufletul arz@nd de dorin\` ]i adora\ie. Adormi ad@nc, ghemuit la umbr`. Nu se desmetici dec@t seara t@rziu ]i nu reu]i s` fac` altceva dec@t s` priveasc`-n gol, absent la toate, z@mbind nebun. Adormi la loc.

Diminea\a era rece ]i umed` ca o fecioar`. {]i [ntinse bra\ele ]i coada s` se dezmor\easc`, dou` pic`turi de rou` [l picurar` pe fa\`, se scutur` r@z@nd cu poft` ]i se ridic` [n picioare. Doar at@t. C`ci t`lpile [i erau [nfipte [n p`m@nt, [ngropate p@n` la glezne, continu@ndu-se cu pulpele [ngro]ate ]i str`b`tute de cr`p`turi. Privi [n sus, spre cer, acolo unde Zeul ]i … Corul ]i … []i reaminti, []i reaminti tot ce uitase [nv`\@nd.

Scoase la iveal` toate instrumentele confec\ionate [n c`l`torie. Le acord` ]i le aranj` cu dragoste. {n acea sear` sparse pentru prima oar` ritmurile Zeului, c@nt@nd altceva dec@t imita\ii, ceva din str`fundurile Mun\ilor Negrii, din sufletele malucilor ]i [ntunecimea P`durilor. Eteralul amu\ise ]i audien\a amu\ise, ascult@nd surprins` de noua melodicitate. Muzica nu-i mai [nv`luia, dar o sim\eau strecur@ndu-se undeva acolo, [n ad@ncurile lor ]i vibr@nd corzi ne]tiute, senza\ii misterioase. Reu]ise s` rup` vraja, s`-]i [mpr`]tie peste comunitate emo\iile ]i speran\ele. S` umple sufletele gopilor de amintirile ]i c`ut`rile sale, de experien\a de mii de ani a Naturii, [ngropat` [n lemnul instrumentelor ]i buricele degetelor.

Din acea sear`, ]tiu care-i era menirea, ]tiu c` poate s`-]i [mp`rt`]easc` semenilor revela\iile, acel ceva ce fusese ascuns [ntr@nsul cu grij`. }i totul nu se putea realiza dec@t prin muzic`. {n\elegea c` Zeul [l ascult` ]i c` [nc` una din vr`jile evolu\iei fusese rupt` ]i se sim\ea satisf`cut. Abia de acum []i [ncepea adev`rata misiune.

* * *

Vremea zburase, deceniile se scurseser`, gopi muriser` ]i al\ii se n`scuser`, dar [n fiecare sear`, toat` suflarea se str@ngea [n pia\a localit`\ii, [n jurul Focului Sacru.

}uarul divin se uscase ]i se chircise, iar [n locul lui crescuse copacul Uualuu, cu trunchiul [nalt, zvelt, cu scoar\a alb` ]i lucioas`, cu crengi sub\iri, delicate, crescute numai din v@rful copacului, acolo unde se mai puteau distinge tr`s`turile gopului ce fusese, ]i cu o pelerin` lemnoas`, foarte ridat` ]i noduroas`, [n`l\at` deasupra arborelui, [ntr-un evantai protector. Pe acest evantai []i g`sise locul acum, Zeul.

{nainte de ora Adun`rii, la r`d`cinile copacului se str@ngeau copiii din sat, cu instrumente me]te]ugite dup` modelele aduse de Uualuu, pe care ]i le acordau, le [ncercau ]i-]i repetau notele ]i acordurile [ntr-o jum`tate de or` de vacarm. C@nd [ntunericul era deplin, iar Focul destul de mare pentru a lumina toat` pia\a, participan\ii erau deja la locurile lor ]i glasurile Zeului ]i al arborelui se [n`l\au la unison, ajut@ndu-i pe copii s` intre [n ritm, apoi se desp`r\eau, complet@ndu-se sau oferindu-]i solitudine r@nd pe r@nd. Tensiunea ora]ului, problemele comunit`\ii, ale fiec`rui gop pe r@nd, chiar ]i ale celor veni\i de la mare dep`rtare, din satele [nvecinate ori de la marginea \inuturilor cunoscute, toate erau dest`inuite ]i dezlegate, p@n` c@nd atmosfera se destindea, lumea era fericit`, u]urat` de grijile cotidiene, de loviturile vie\ii, ]i se putea purcede la c@ntarea Istoriei, a Naturii, a Minunilor Lumii ]i printre multe altele, [n primul r@nd ]i [n permanen\` ca fundal, la c@ntarea Existentului, a ceea ce Este ]i [n care fiin\eaz` Tot.

Lumea mai venea de pretutindeni ]i pentru c` satul crescuse, se transformase [ntr-un ora], primul ora], cu strada principal` lat` ]i pavat`, cu case din piatr`, mari ]i luminoase, cu magazine ]i tarabe, taverne ]i b`i publice, ]i chiar locuin\e de g`zduire a malucilor, o localitate [n care legea permitea accesul acestora ]i pedepsea orice act de agresiune, cel mai important centru al \inutului.

Cu adev`rat o vraj` se rupsese [n acel loc ]i puteai sim\i muzica [n orice col\i]or al s`u, ]i puteai sim\i o omniprezen\` z@mbind [n orice perete, gr`din` sau fereastr`.

Uualuu c@nta iubirea ]i via\a ]i [nv`\`tura [n fiecare sear` ]i Zeul [l seconda cu o sincronicitate perfect`. Cu adev`rat o vraj` se rupsese [n acel loc … .