Plescăitul furios al apelor aproape că acoperea zgomotele pădurii tropicale. Și, totuși, urechilor speriate ale lui Lopes de Guatemuz li se păru că surprind, dincolo de frunzele lungi și subțiri ale copacilor-coroană, chemarea femelei de leopard negru. Bărbatul își scărpină ceafa apărată de limba de metal a căștii și se sprijini mai puternic de mânerul suliței înalte; se strădui să prindă firul cuvintelor lui Aguirre, așezat dincolo de arcul de cerc pe care puteau să-l acopere privirile sale. Era, totuși, vorba de moarte.

Stăteau la marginea câmpiei crăpate de arşiţă. Afurisitele de muşuroaie duhneau ca dracu’. În afara lor, nicio vietate nu anima nesfârşirea de cenuşă radioactivă. Până şi costumele lor de protecţie argintii sclipeau anorganic sub soarele însângerat. Undeva, în zare, se profila ca decupat conturul Oraşului. Paralelipipedele surpate expuneau vederii găuri negre ce se holbau orb spre lumea colorată vesel a Câmpiei. Monoliţii cenuşii erau, de altfel, singurul lucru monocrom pe câmpul multicolor de pulbere.